BCE poate forta tarile cu probleme sa iasa din zona euro

Joi, 17 Noiembrie 2011, ora 17:31
1292 citiri
BCE poate forta tarile cu probleme sa iasa din zona euro
Sursa:ibtimes.com

Banca Centrala Europeana (BCE) poate forta tarile cu probleme financiare sa paraseasca zona euro, daca vrea, prin refuzul de a accepta obligatiunile acestora ca garantii in operatiunile de imprumut, a declarat seful agentiei de administarare a datoriei Germaniei, Carl Heinz Daube, citat de Reuters.

"Daca analizam tratatele, cred ca nu exista nicio cale de a parasi zona euro. Dar ipotetic ne putem gandi ca BCE ar putea sa nu mai accepte obligatiunile a una, doua, trei sau patru tari, ceea ce tehnic ar insemna ca aceste state ar trebui sa iasa din zona euro", a spus Daube, intr-un discurs in cadrul seriei de evenimente Saptamana Financiara Euro, desfasurate la Frankfurt. Organizatori sunt landul german Hessen si IFC, parte a grupului Banca Mondiala.

Oficialul german a adaugat ca nu poate spune daca aceasta ar fi cea mai buna solutie la criza datoriilor, insa zona euro trebuie sa foloseasca o singura institutie, de preferat una care deja exista, pentru a combate criza.

"Avem nevoie de o institutie destul de puternica sa sustina urmatorii pasi. Ar putea fi BCE, ar putea fi Facilitatea Europeana pentru Stabilitate Financiara sau Mecanismul European pentru Stabilitate", a spus el.

BCE accepta inca pentru operatiunile de imprumut obligatiuni ale statelor cu probleme financiare precum Grecia, Portugalia sau Irlanda, desi acestea au fost puternic retrogradate de catre agentiile de rating.

#BCE zona euro, #BCE parasire zona euro , #stiri BCE