BCR are ambitii mari in 2014: Vrea sa isi dubleze profitul net

Vineri, 24 Ianuarie 2014, ora 16:29
2082 citiri
BCR are ambitii mari in 2014: Vrea sa isi dubleze profitul net

Banca Comerciala Romana a incheiat 2013 cu un profit net de 360-370 de milioane de lei, cu 200 de milioane lei sub castigul din primele noua luni, din cauza unor provizioane suplimentare si vanzarea unor credite neperformante, au declarat surse din actionariat. Cu toate acestea, in bugetul de venituri si cheltuieli pentru 2014, banca isi propune un profit net de 647 de milioane de lei.

"Fara efectul pozitiv din eliberarea unui provizion fiscal, banca ar fi facut un profit operational modest si la septembrie. In ultimul trimestru au mai fost constituite provizioane pentru anumite credite restructurate si s-au marcat pierderi pe vanzarea unor credite neperformante", au precizat sursele citate.

Dupa primele noua luni de anul trecut, BCR a raportat un profit net de 563 milioane lei, in cea mai mare parte ca rezultat al unui impact fiscal pozitiv, profitul brut fiind de numai 17 milioane lei.

2014, anul sperantelor

Actionarii BCR au aprobat joi bugetul de venituri si cheltuieli pentru 2014, care prevede un profit net de 647 milioane lei, pe fondul unui usor avans al creditarii, de la 47,6 miliarde lei (septembrie 2013) la 48,16 miliarde lei, corespunzator unei rate de 8,1% a rentabilitatii capitalurilor proprii, care vor creste cu 600 milioane lei, la peste 8 miliarde lei.

Potrivit bugetului de venituri si cheltuieli aprobat in AGA, BCR va constitui in acest an provizioane aferente creditelor si avansurilor de 1,23 miliarde lei, sub nivelul de la septembrie 2013 (1,54 miliarde lei) si la aproape o treime fata de 2012 (3,27 miliarde lei).

Banca anticipeaza ca va atrage de la clienti depozite cu 2 miliarde de lei mai mult decat contabiliza in septembrie anul trecut, astfel ca soldul de la finele anului este prognozat la 38 miliarde lei. Cresterea se va reflecta fidel in bilantul bancii, activele la final de an fiind estimate la 67,56 mililarde lei, comparativ cu 65,5 miliarde lei in septembrie 2013.

La nivelul Grupului BCR se prognozeza un profit net mai scazut, de 515 milioane lei, in conditiile in care provizioanele estimate (1,64 miliarde lei) sunt mai mari cu 400 de milioane lei comparativ cu nivelul anticipat doar la nivelul bancii.

Profitul brut la nivel de banca se va situa la circa 771 milioane lei, in timp ce la nivelul grupului se va cifra la 666 milioane lei.

Cea mai mare pierdere de la nivelul subsidiarelor este anticipata la Suport Colect, cu un minus bugetat de 330 milioane lei.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#profit net BCR, #buget BCR, #clienti bcr , #Profit