Preturile caselor ar putea stagna incepand cu 2008

Marti, 16 Octombrie 2007, ora 19:13
1497 citiri
Preturile caselor ar putea stagna incepand cu 2008

Piata locuintelor este afectata, in prezent, de numarul prea mare de oferte, care depaseste cu mult numarul cererilor. Astfel, in urmatorii 2 ani se asteapta o stagnare a preturilor, odata cu primele falimente ale dezvoltatorilor imobiliari, a declarat marti, Gabriel Zamfir, presedintele Uniunii Nationale Imobiliare.

"La ora actuala cererea este depasita de oferta, astfel incat este de asteptat o stagnare a preturilor pentru urmatoarea perioada. In acelasi timp va stagna sau chiar va scadea piata apartamentelor vechi, care este in stransa legatura cu piata apartamentelor noi", a spus Gabriel Zamfir.

Acesta a precizat ca sunt asteptate si falimente pe piata dezvoltatorilor imobiliari, din cauza numarului foarte mare de proiecte care nu-si vor gasi cumparatori in urmatorii ani.

"In acest moment apar foarte multe oferte imobiliare noi pentru segmentul mediu spre superior, ori cererea foarte mare este pe segmentul accesibil in piata locuintelor. Asta desi in mare parte clientii sunt aceiasi, care fie nu vor mai putea cumpara din cauza preturilor mari, fie vor renunta la idee", a spus Zamfir.

Desi analistii au estimat la inceputul anului o crestere importanta a pietei, rata de majorare lunara a vanzarilor a fost sub asteptari.

"Boom-ul imobiliar estimat pentru 2007 nu s-a petrecut. De exemplu, pe segmentul creditului ipotecar/imobiliar, cresterea a fost de 48 la suta pe primele 7 luni ale anului. Daca volumele lunare de credite vandute au crescut pe primele sapte luni fata de 2006, totusi rata de crestere nu este atat de mare precum cea estimata", a spus Dorin Cojocaru, director executiv Retail la Banca Comerciala Romana.

Reprezentantul BCR a precizat ca, in pofida normelor Bancii Nationale, numarul persoanelor care pot lua credite a crescut usor, dar numarul imprumuturilor acordate nu a inregistrat cresterea preconizata.

"Piata imobiliara ar fi trebuit sa creasca cu 20 % in 2007, asta in ceea ce priveste consumatorul final, dar cresterea a fost mai mica. Nu acelasi lucru se poate spune despre achizitia de terenuri, unde piata a crescut considerabil sau de piata chiriilor, in unele zone din jurul Bucurestiului, unde cresterea a fost una importanta", a mai spus Gabriel Zamfir.

Dezvoltatorii imobiliari construiesc aproximativ 14.000 de apartamente la nivelul Capitalei, in conditiile in care peste 80 la suta din locuintele vandute anual in Bucuresti sunt apartamente. In Bucuresti exista cea mai mare cerere de apartamente la nivelul tarii, insa si aici se inregistreaza o evolutie care afecteaza cererea de apartamente la periferie. Preturile apartamentelor au crescut mai lent si din cauza traficului din Capitala, fiind preferate apartamentele ce vor fi construite in complexele rezidentiale, ridicate pe locul fostelor platforme industriale.

<b>Bloombiz.ro Newsletter </b>

Aboneaza-te la <a href=http://newsletter.vodanet.ro/gateway/?a=YT1CbG9vbWJpel8xMiZiW109aW5mb2Jsb29tYml6XzE4 target=_blank>newsletter-ul infoBloombiz</a> ca sa primesti in fiecare dimineata, prin e-mail, ultimele informatii legate de companii, afaceri, economie, piata imobiliara, plasamente financiare, cariere si lifestyle.