Radiocom a luat un credit de 65 milioane euro de la BCR

Luni, 10 Ianuarie 2011, ora 16:57
1392 citiri
Radiocom a luat un credit de 65 milioane euro de la BCR

Societatea Nationala de Radiocomunicatii (Radiocom), aflata in coordonarea Ministerului Comunicatiilor si Societatii Informationale (MCSI), a luat un credit de 65 milioane euro de la BCR, potrivit datelor trasmise de societate, la solicitarea Agentiei NewsIn.

"Valoarea totala a creditului, asa cum au fost semnate contractele de credit, este de 65 milioane euro repartizata astfel: 50 milioane credit pentru refinantarea creditelor, iar 15 milioane credit refinantare/suplimentare linie credit (finantare capital de lucru)", se arata in datele Radiocom.

Perioada de acordare este de sapte ani pentru creditul de 50 milioane euro si de un an (cu posibilitate de prelungire) pentru creditul de 15 milioane euro.

Contractul a fost atribuit in urma unei negocieri accelerate, la care BCR a fost singurul ofertant.

Radiocom este unul dintre principalii furnizori de retele si servicii de comunicatii electronice din Romania, fiind in coordonarea Ministerului Comunicatiilor si Societatii Informationale (MCSI).

Printre cei mai importanti clienti ai companiei se numara Societatea Romana de Televiziune, Societatea Romana de Radiodifuziune, Vodafone Romania, Orange Romania, Telemobil, GTS Romania, BCR Asigurari, Transfond, Rompetrol, Serviciul de Telecomunicatii Speciale, Ministerul Apararii Nationale, Serviciul Roman de Informatii, Antena 1, Pro TV, Prima TV, Realitatea TV.

#Radiocom, #credit, #bcr , #stiri BCR