Romania se straduieste sa inchida zilele acestea unul dintre cele mai dificile capitole din negocierile cu Uniunea Europeana: capitolul "Concurenta".Punctul nevralgic al acestui capitol il reprezinta ajutoarele de stat acordate combinatului siderurgic Sidex Galati. Uniunea Europeana cere ca acestea sa fie eliminate. Guvernul se grabeste sa se conformeze, chiar daca asta inseamna sa incalce termenii contractului de privatizare semnat in urma cu trei ani.
Facilitatile Una dintre facilitatile importante acordate firmei LNM Holdings la cumpararea combinatului Sidex Galati a fost scutirea de la plata impozitului pe profit, timp de cinci ani. Adica, pana la sfarsitul anului 2006.
Insa cum inchiderea capitolului Concurenta este blocata din cauza problemei ajutoarelor de stat acordate sectorului siderurgic, Guvernul se vede nevoit sa isi incalce promisiunile.
Pot sa spun doar ca, la acest moment, suntem foarte multumiti de felul in care progreseaza discutiile cu Guvernul.
Directorul general al ISPAT Sidex Narendra Chandhary Directorul general al ISPAT Sidex, Narendra Chandhary, spune ca a purtat discutii cu reprezentantii Guvernului, pe tema renuntarii la facilitatile prevazute in contractul de privatizare.
"Nu am ajuns la o decizie finala, asa ca nu pot face nici un comentariu. Dar avem incredere ca vom ajunge la o solutie. Pot sa spun doar ca, la acest moment, suntem foarte multumiti de felul in care progreseaza discutiile cu Guvernul" a declarat directorul general al ISPAT Sidex.
In timp ce conducerea Sidex spune ca negocierile cu Guvernul nu s-au incheiat inca, oficialii guvernamentali considera problema transata.
Cum facilitatea privind scutirea, timp de cinci ani, de la plata impozitului pe profit a fost inclusa atat in ordonanta de privatizare, cat si in legea privind Codul fiscal pentru a anula facilitatea, Guvernul trebuie sa modifice ambele acte normative.
Masuri legislative In plus, potrivit directorului Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului, AVAS, Mircea Ursache, chiar in sedinta de Guvern de miercuri s-ar discuta o ordonanta de urgenta care sa modifice termenii contractului de privatizare semnat cu ISPAT Sidex, in urma cu trei ani.
Guvernul trebuie sa modifice doua acte normative Directorul AVAS, Mircea Ursache, spune ca facilitatile care vor mai putea fi acordate, la schimb, companiei Sidex Galati vor putea fi stabilite si comunicate companiei numai dupa inchiderea capitolului Concurenta.
Facilitatile acordate firmei LNM Holdings, la momentul privatizarii, in 2001, au fost foarte mari, incluzand pe langa scutiri de la plata impozitului pe profit si posibilitatea disponibilizarii masive a angajatilor scutiri de datorii si de taxe vamale.
In total, ajutoarele de stat acordate in sectorul siderurgic, intre 1992 si 2003, au fost de aproximativ un miliard de euro, din care trei sferturi au ajuns la Sidex Galati.
Sursa:
BCR