Ursache: Boardul FP a propus reducerea valorii nominale a actiunii de la 1 leu la 0,77 lei

Luni, 15 Iunie 2009, ora 13:10
1611 citiri
Ursache: Boardul FP a propus reducerea valorii nominale a actiunii de la 1 leu la 0,77 lei

Consiliul de Supraveghere al FP a trimis Comisiei de Buget Finante din Camera Deputatilor o serie de amendamente pentru a reduce valoarea nominala a actiunilor de la 1 la 0,77 lei si pentru a permite repartizarea dividendelor din profitul pe 2008, a spus luni presedintele CS al FP, Mircea Ursache, citat de NewsIn.

"Am trimis Comsiei de Buget Finante din Camera Deputatilor o serie de amendamente la actul de functionare al Fondului, Ordonanta 81/2007, prin care urmarim trei modificari principale: prima este sa constate ca statul roman nu-si mai depune integral capitalul social - este vorba de diferenta de 4% aferenta banilor din privatizarea BCR -, deci nu mai este vorba de 4 miliarde (lei), ci de aproximativ 3,9 miliarde lei", a spus Ursache.

El a explicat ca, in aceste conditii, spera ca in aceasta saptamana decizia sa fie luata in Comisie si apoi in plenul Camerei Deputatilor pentru a putea stabili data pentru adunarea generala extraordinara a actionarilor si pentru a putea stabili dividendele pentru anul trecut.

Fondul Proprietatea a realizat anul trecut un profit de 467 milioane lei, din care 284,8 milioane lei sunt dividende nerepartizate.

"Nu le-am putut distribui din cauza ca legea interzice repartizarea profiturilor, atat timp cat capitalul nu a fost varsat integral.

Din dividendele aferente lui 2008, 68% revine MFP si 32% actionarilor privati", a precizat Ursache. Un al doilea amendament important este "aducerea actiunilor FP la valoarea reala de la 1 la 0,77 lei/actiune, potrivit evaluarii de la sfarsitul lui 2008".

Al treilea amendament este eliminarea prevederii din ordonanta 81/2007 care obliga Ministerul Finantelor Publice (MFP) sa deruleze o ofera publica de vanzare.

"In conditiile actuale, o astfel de oferta este cel putin discutabila. Vrem eliminarea obligatiei MFP de a face o ofera publica de vanzare, deoarece acest lucru scurteaza enorm timpul de vanzare.

Din acel moment, Fondul Proprietatea ar mai avea un singur pas pana la listare, respectiv alegerea intermediarului", a mai spus Ursache. 

#actiuni, # dividende, # profit, # privatizare, # BCR , #stiri BCR