Academicianul care controleaza economia SUA

Joi, 31 Ianuarie 2008, ora 10:27
1188 citiri
Academicianul care controleaza economia SUA

Ben Bernanke, guvernatorul bancii centrale americane, a adus un suflu democratic in sedintele care decid politica monetara.

Cand a fost nominalizat, in 2005, de George Bush, presedintele SUA, in functia de sef al bancii centrale americane, Ben Bernanke era cunoscut ca unul dintre cei mai buni academicieni din lume, specialist al marii crize economice, relateaza Times Online.

O miscare foarte potrivita, s-ar putea spune, daca ne gandim ca recesiunea imobiliara si criza creditelor ameninta sa propulseze economia americana in una dintre cele mai dificile perioade din anii '30 incoace. In calitate de academician, Bernanke a acuzat Fed ca a inrautatit situatia prin masurile pe care le-a luat in timpul marii recesiuni.

Predecesorul sau, Alan Greenspan, actiona repede, din instinct, si solicita unanimitate in randul colegilor cu care stabilea modificarea dobanzii. Spre deosebire de el, Ben Bernanke este un academician ambitios. Una dintre putinele asemanari dintre fostul si actualul sef al Rezervei federale este ca ambii canta la saxofon. Dar ce stim despre al doilea cel mai puternic om din lume? Dincolo de barba sa gri, cat de multe intelegem despre cum gandeste Ben Bernanke, cel care intentioneaza sa reduca dobanzile din cea mai mare economie a lumii cu o treime intr-o singura saptamana?

Un guvernator politicos

Bernanke, un evreu republican in varsta de 54 de ani, s-a nascut la Dillion, in Carolina de Sud, iar tatal sau era proprietarul unei farmacii. Seful bancii centrale americane s-a remarcat fata de predecesorii sai prin faptul ca prezideaza Comitetul de politica monetara al Fed intr-un stil colegial, ascultand politicos ce au de spus colegii.

Astfel, sedintele seamana mai degraba cu o intrunire universitara. Ben Bernanke si-a dorit dintotdeauna sa fie un academician: a fost student la Harvard, apoi a studiat la Institutul de Tehnologie din Massachusetts. Ca indrumator la lucrarea de doctorat in economie matematica (econometrie) l-a avut pe Stanley Fischer, guvernatorul bancii centrale din Israel.

Bancher cu gandire metodica

Desi acceptand functia de presedinte al Fed, Bernanke a intrat in politica, marea sa ambitie nu este sa fie un bun politician, ci un bun guvernator al bancii centrale. Tata a doi copii, bancherul este casatorit cu Anna, o profesoara de spaniola. Mandria lui este ca stie sa planifice si ca are o gandire metodica. Bernanke sustine ca poate spune multe lucruri despre o persoana dupa viteza cu care isi scoate cheile masinii din buzunar in drum spre automobil. Pentru unii, acest lucru nu este mai mult decat o ironie.

<a href=http://evz.ro/articole/detalii-articol/392906/Academicianul-care-controleaza-economia-SUA/>Evenimentul Zilei</a>

<b>Bloombiz</b>

<b>Bloombiz.ro Newsletter </b>

Aboneaza-te la <a href=http://newsletter.vodanet.ro/gateway/?a=YT1CbG9vbWJpel8xMiZiW109aW5mb2Jsb29tYml6XzE4 target=_blank>newsletter-ul infoBloombiz</a> ca sa primesti in fiecare dimineata, prin e-mail, ultimele informatii legate de companii, afaceri, economie, piata imobiliara, plasamente financiare, cariere si lifestyle.