Bernanke: Un nou soc al sistemul bancar va opri redresarea economiei

Miercuri, 06 Mai 2009, ora 09:27
1418 citiri
Bernanke: Un nou soc al sistemul bancar va opri redresarea economiei

Presedintele Federal Reserve (Fed), Ben Bernanke, a avertizat ca orice nou soc al sistemului financiar va submina estimarile bancii centrale potrivit carora recesiunea din SUA din acest an va crea cadrul unei redresari lente, scrie Bloomberg, potrivit Newsin.

"O repetare a conditiilor financiare ar fi o piedica semnificativa pentru activitatea economica si ar putea determina o stagnare a redresarii incipiente", a declarat presedintele bancii centrale americane.

Ben Bernanke a subliniat ca problemele economice ar putea sa se tempereze si ca piata imobiliara a dat unele semnale de calmare, dupa trei ani de probleme.

Seful Fed nu a dat niciun indiciu ca banca centrala americana intentioneaza sa renunte la politica sa fara precedent de a mentine dobanda cheie in apropiere de zero si de a sustine creditarea prin programe de credite de urgenta si achizitii de active.

Declaratiile oficialului american reitereaza comunicatul Fed de saptamana trecuta ca, in timp ce perspectivele "s-au ameliorat modest" din martie, economia "ar putea ramane slaba inca o vreme".

Bernanke a mai spus ca Fed va publica in curand pe pagina sa de internet informatii cu privire la programele de creditare. Acestea includ numarul creditorilor si al imprumuturilor concentrate in cadrul acestor institutii, precum si unele detalii privind o serie de firma private.

Banca centrala va continua "sa extinda aria de infromatii" pe care le publica, a mai spus Bernanke.

Bernanke a spus ca economia americana ar trebui sa isi revina pana la finalul acestui an si a avertizat ca aceasta redresare vafi graduala si ca somajul risca sa ramana ridicat o anumita perioada.

Pietele financiare raman, totusi, sub o "tensiune considerabila", iar o eventuala noua cadere a acestora ar putea anula cresterea economiei, a avertizat Bernanke, in fata comisiei economice a Congresului.

Potrivit presedintelui Fed, "firmele ar putea sa fie prudente in a angaja", astfel ca "rata somajului ar putea, in consecinta, sa ramana ridicata pentru o anumita perioada, chiar si dupa revenirea economiei".

Estimarile sefului Fed vin in contextul in care economia Statelor Unite s-a comprimat in primul trimestru intr-un ritm mai alert fata de asteptari, ca urmare a scaderii abrupte a exporturilor si a stocurilor companiilor.

Produsul intern brut (PIB), ce evalueaza totalitatea bunurilor si serviciilor din Statele Unite, a scazut cu o rata anuala de 6,1%, a anuntat departamentul american al comertului, dupa o scadere cu 6,3% in trimestrul al patrulea.

Investitiile companiilor au scazut cu un nivel record de 37,9% in primul trimestru, iar investitiile din sectorul rezidential au coborat cu 38%, marcand cel mai mare declin din 1980.

Departamentul Comertului a aratat ca pachetul de stimuli al guvernului, de 787 miliarde dolari, aprobat in februarie, a avut un impact nesemnificativ asupra economiei. 

Acuzații incredibile în SUA: Tot avansul bursei americane din ultimii ani este datorat banilor publici injectați în piață de FED!
Acuzații incredibile în SUA: Tot avansul bursei americane din ultimii ani este datorat banilor publici injectați în piață de FED!
Mai mulți analiști economici din Statele Unite trag un semnal de alarmă cu privire la performanța financiară reală a companiilor americane listate pe bursă. Ei susțin că practic nu a...
Cum a ajuns Romania pe locul 1 in UE la inflatie? Prin politicile catastrofale ale Guvernului, care pare a lucra contra cetatenilor
Cum a ajuns Romania pe locul 1 in UE la inflatie? Prin politicile catastrofale ale Guvernului, care pare a lucra contra cetatenilor
Cum intretine Romania inflatia? Aceasta este alimentata de o „super avalansa de tichete", precum cele pentru profesori, pentru mamici, pe langa cresterile de taxe din ultima perioada, potrivit...
#bernanke, #creditare, #economie, #somaj, #sua , #stiri Ben Bernanke