Bursele europene, aproape de minimul ultimelor doua saptamani

Miercuri, 09 Iunie 2010, ora 01:23
1176 citiri
Bursele europene, aproape de minimul ultimelor doua saptamani

Marile piete de capital ale continentului au inchis sedinta bursiera de luni pe rosu, pe fondul nervozitatii investitorilor, ingrijorati de soarta zonei euro, dar si a faptului ca agentia de rating Fitch a anuntat ca Marea Britanie s-a confruntat cu probleme fiscale majore, informeaza Newsin. 

Astfel, indicele FTSE 100, al bursei din Londra, a incheiat ziua cu o scadere de 0,81%, pana la 5.028,15 puncte, indicele DAX, al pietei din Frankfurt, a pierdut 0,62%, pana la 5.868,55 puncte, iar indicele CAC 40, al bursei din Paris, a coborat cu 0,98%, la 3.830,36 puncte.

In acelasi timp, cotatiile actiunilor americane au oscilat intr-o banda de variatie ingusta in prima parte a sedintei burisere, pe fondul declaratiilor optimiste ale guvernatorului bancii centrale a SUA (Federal Reserve), Ben Bernanke, care a spus ca nu vede o accentuare sau o revenire a crizei in SUA.

Comentariile sale au inlaturat o parte din temerile ridicate vineri de raportul Departamentului Muncii american legat de angajari. Bernanke a spus, de asemenea, ca criza europeana nu va influenta America. 

#burse europene, #zona euro, #investitori , #stiri Ben Bernanke