Blue Air a semnat cu alt operator un acord prin care clientii firmei pot calatori in afara Europei

Vineri, 19 Februarie 2010, ora 16:49
1307 citiri
Blue Air a semnat cu alt operator un acord prin care clientii firmei pot calatori in afara Europei

Pasagerii operatorului low-cost Blue Air vor putea cumpara bilete catre destinatii din afara Europei, in urma unui parteneriat incheiat cu compania aeriana Blue Panorama, din Italia.

"Este un parteneriat de tip code-share. Pasagerii nostri vor putea cumpara bilete catre mai multe destinatii din afara Europei, aeronavele noastre ii vor transporta pana in Italia, iar de acolo vor fi preluati de Blue Panorama", a declarat vineri, agentiei MEDIAFAX, directorul de PR al Blue Air, Florentina Ivan.

Printr-un acord code-share, fiecare dintre companiile semnatare beneficiaza de un anumit numar de locuri la cursele celuilalt operator.

Blue Air va sustine marti o conferinta de presa pe tema incheierii parteneriatului.

Compania, controlata de omul de afaceri Nelu Iordache, a avut anul trecut afaceri de circa 140 milioane euro, sub estimari, dar in crestere cu 12% fata de valoarea din 2008, pe fondul lansarii de zboruri noi, al cresterii numarului de aeronave si al incheierii unor parteneriate.

Numarul pasagerilor transportati de companie a crescut cu 50% anul trecut, la 1,7 milioane de persoane, fata de nivelul din 2008, de 1,1 milioane.

Pentru 2010, Blue Air isi propune sa creasca cifra de afaceri la 200-220 milioane euro si sa aiba 2,2 milioane pasageri, in urcare cu 30%.

Compania opereaza peste 50 de rute europene, in 14 tari, avand o flota de 11 aeronave.

 

Cele mai utilizate aplicații de pe noul Apple Vision Pro
Cele mai utilizate aplicații de pe noul Apple Vision Pro
Apple a lansat oficial în Statele Unite, pe 2 februarie, primul său headset de realitate mixtă, Apple Vision Pro. Acesta vine cu o ofertă bogată de peste 600 de aplicații și jocuri special...
Când va avea loc evenimentul Samsung Unpacked și ce dispozitive vor fi prezentate
Când va avea loc evenimentul Samsung Unpacked și ce dispozitive vor fi prezentate
Samsung plănuiește să organizeze evenimentul său emblematic, Unpacked, pe data de 10 iulie 2024, în Paris, potrivit mai multor surse. Alegerea Parisului ca gazdă pentru acest eveniment nu...
#Blue Air, # pasageri, # operator, # bilete avion , #stiri Blue Air