Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Frauda-mamut la SocGen

Frauda-mamut la SocGen
Din aceasta cauza, dar si in urma plasamentelor paguboase din sectorul ipotecar american, banca a pierdut anul trecut circa 7 miliarde de euro.
Banca franceza Societe Generale, actionarul majoritar al BRD Groupe Societe Generale din Romania, a fost victima uneia dintre cele mai mari fraude din istoria financiara, ce costa grupul 4,9 miliarde de euro, conform Reuters. Societe Generale este ce-a de-a doua banca dupa marime din Franta si una dintre cele mai mari din lume.

Frauda a fost descoperita duminica, 20 ianuarie, dupa spusele presedintelui Societe Generale, Daniel Bouton, si a fost facuta de un colaborator al Diviziei financiare si de investitii din Paris. Acesta, destul de tanar dupa spusele unor surse din banca, a facut anumite tranzactii pentru care nu avea autorizare. Banca a refuzat sa spuna insa ce instrumente financiare a folosit traderul, rezumandu-se numai la a le numi "complicate". Colaboratorul bancii a fost concediat, iar banca a depus o reclamatie impotriva sa.

Profitul a fost dinamitat

"Pierderile sunt foarte mari si au fost luate toate masurile pentru identificarea si remedierea deficientelor procedurilor de control, pentru a evita aparitia unor riscuri similare", a declarat Daniel Bouton. El si-a inaintat demisia zilele trecute, insa aceasta i-a fost refuzata de conducerea grupului bancar. Totodata, Consiliul de Administratie al Societe Generale sustine masura luata de Bouton, de demitere a tuturor persoanelor cu functii de conducere responsabile cu controlul operatiunilor respective.

Pierderile rezultate din frauda se vor adauga la cele inregistrate de Societe Generale din cauza prabusirii sectorului american al creditelor ipotecare cu risc ridicat, unde banca avea plasamente. Este vorba de 2,05 miliarde de euro. Astfel, daca tragem linia, in 2007, banca a pierdut circa 7 miliarde de euro. Cu toate acestea, Societe Generale va raporta pe 2007 un profit net undeva intre 600-800 de milioane de euro, cu 84-88a mai mic decat castigul de 5,22 miliarde de euro din 2006.

Majorare de capital

Societe Generale va opera o majorare de capital, pentru a compensa pierderile rezultate in urma fraudei. Doua banci de investitii de renume mondial, J.P. Morgan si Morgan Stanley, au anuntat deja ca vor subscrie la majorarea de capital, devenind astfel actionari ai bancii. "Avand confirmata soliditatea financiara, capacitatea grupului Societe Generale de a reveni la o crestere profitabila ramane intacta", se arata intr-o scrisoare publicata de presedintele bancii pe site-ul acesteia.

Acest episod va avea un impact negativ asupra imaginii bancii, mai ales ca vine intr-un moment deja tensionat pe pietele financiare, spun analistii. De asemenea, in aceste momente, BNP Paribas, o banca rivala, ar putea reincepe presiunile in vederea fuzionarii cu Societe Generale. BNP Paribas a esuat in 1999, atunci cand a incercat sa preia Societe Generale.

EFECT

Sub observatie

Agentia de evaluare financiara Standard&Poors (S&P) a pus, ieri, sub supraveghere ratingul "AA" al Societe Generale pentru datoriile pe termen lung, cu perspectiva negativa, in urma anuntului bancii privind depistarea unei fraude de 4,9 miliarde de euro.

Decizia S&P a fost determinata si de revizuirea in scadere a activelor bancii, cu 2,05 miliarde de euro, care, cumulate cu pierderile generate de frauda, vor determina scaderea cu peste 80% a profitului net al Societe Generale in 2007. Totodata, S&P a mentinut ratingul "A-1 plus" pentru datoriile pe termen scurt ale bancii. "Pierderile rezultate in urma fraudei par sa fie un eveniment izolat, determinat de circumstante speciale", a comunicat insa S&P.

ROMANIA

BRD nu va fi influentata de problemele actionarului majoritar

Momentul descoperirii acestei fraude este unul nefericit, tinand cont de contextul international, au anuntat intr-o conferinta conducatorii BRD, insa ei dau asigurari ca evolutia bancii autohtone nu va fi influentata in niciun fel de ceea ce s-a intamplat la Societe Generale, actionarul majoritar al bancii. Directorul general adjunct al BRD, Petre Bunescu, a spus ca banca ar putea face fata unei retrageri masive a depozitelor, insa nu se pune problema unei astfel de situatii.

La randul sau, presedintele director general al bancii, Patrick Gelin, a dat asigurari ca BRD isi mentine tintele privind profitabilitatea, precum si planurile de dezvoltare, care nu vor fi influentate de problemele recente cu care se confrunta actionarul majoritar. "Nu ne modificam planurile de dezvoltare pentru 2008", a precizat Gelin.

BRD a crescut pe BVB

Oficialii BRD au aratat ca este important ca investitorii sa nu intre in panica. "BRD actioneaza autonom pe piata din Romania. Sper ca lumea sa actioneaze de o maniera rezonabila pe piata de capital autohtona, in functie de rezultatele bancii", a declarat directorul general adjunct al BRD, Sorin Popa. Tot el a adaugat ca rezultatele BRD de la sfarsitul anului trecut sunt in linie cu cifrele bugetate la inceputul lui 2007.

Titlurile BRD au fost suspendate de la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) in prima parte a zilei de ieri, in urma informatiilor privind frauda de la Societe Generale, iar imediat dupa reluarea tranzactionarii au suferit o scadere de 3%. Ulterior, actiunile bancii au revenit puternic, trecand pe o crestere de 1,52%. Transferurile operate cu aceste actiuni au insumat 8,62 milioane de lei.

AUTORUL DELAPIDARII

Omul din spatele celei mai mari fraude bancare

4,9 miliarde de euro. Atat i-a costat pe francezii grupului financiar SocGen priceperea unuia dintre angajati. Potrivit anchetei derulate de banca ieri, responsabil pentru pierderea imensa a bancii ar fi Jerome Kerviel, angajat al SocGen din 2000. El a disparut si era, aseara, unul dintre cei mai cautati oameni din Franta, scrie editia electronica a publicatiei "Le Figaro".

Beneficiind de cunostintele acumulate in perioada in care a lucrat intr-un departament administrativ, Kerviel s-a angajat la efectuarea unor plasamente frauduloase in 2007 si 2008 si a reusit sa ascunda operatiunile, printr-o schema complexa de tranzactii fictive.

Potrivit informatiilor prelimiare, posibilul responsabil al fraudei "nu a avut nimic de castigat, direct sau indirect, din aceste operatiuni si cel mai probabil a lucrat singur", motiv pentru care SocGen i-a caracterizat gestul ca fiind "de neinteles".

Un parcurs fara greseala

Kerviel a intrat in companie in urma cu opt ani, pe una dintre cele mai joase pozitii - cea de ofiter in back office (in spatele ghiseului), unde gestiona operatiunile financiare ale bancii. Timp de cinci ani, s-a ocupat cu depistarea operatiunilor suspecte din pietele in care actiona compania. In 2005, a devenit intermediar comercial (trader). Nu se numara insa printre "vedetele" institutiei financiare si, potrivit colegilor, nu a aratat niciodata cat de multe cunostinte a acumulat. Presupusul responsabil al fraudei de 4,9 miliarde de euro era platit cu circa 100.000 de euro pe an.

Din 2006, a inceput sa faca plasamente dupa propriile reguli, ignorand rigorile bancii. Traderul miza tranzactii cu indicii europeni, investea atat in cazul unor actiuni scumpe, cat si al unora ieftine, si intotdeauna sume foarte mari. Pentru a masca aceasta activitate paralela, acoperea castigurile cu pierderi fictive si viceversa.

Operatiunile se anulau reciproc, astfel ca nu apareau in calculele bancii. "Stia cand se organizau controalele si era mereu pregatit", au afirmat ieri oficialii SocGen. Totusi, procedurile de control sunt frecvente, iar sambata seara jaful a fost descoperit. Duminica, sefii SocGen au dat de urma celui care ordona tranzactiile.

<a href=http://www.evz.ro/article.php?artid=338554 target=_blank>Evenimentul Zilei</a>

<b>Bloombiz.ro Newsletter </b>
Aboneaza-te la <a href=http://newsletter.vodanet.ro/gateway/?a=YT1CbG9vbWJpel8xMiZiW109aW5mb2Jsb29tYml6XzE4 target=_blank>newsletter-ul infoBloombiz</a> ca sa primesti in fiecare dimineata, prin e-mail, ultimele informatii legate de companii, afaceri, economie, piata imobiliara, plasamente financiare, cariere si lifestyle.



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1113 ori