Pe o piata dominata de temeri, yenul se apreciaza in fata dolarului

Luni, 24 Noiembrie 2008, ora 15:51
3905 citiri
Pe o piata dominata de temeri, yenul se apreciaza in fata dolarului

Yenul s-a apreciat luni, dupa ce investitorii au renuntat la monedele cu randamente ridicate, in contextul in care planul de salvare a bancii Citigroup, derulat de Statele Unite, nu a reusit sa impulsioneze apetitul pentru risc. Dolarul s-a

depreciat luni cu 0,6% fata de cotatia de vineri, la 95,35 yeni, in

timp ce euro s-a mentinut la 120,81 yeni, informeaza Reuters.


Moneda unica s-a apreciat cu 0,6% in fata dolarului, la 1,2672

dolari, iar indicele dolarului a scazut cu 0,3%, la 87,165 puncte, dupa

ce a atins vineri un maximum al ultimilor doi ani si jumatate, la

88,463 puncte.


Analistii sustin ca acordul dintre Citigroup si guvern ar

trebui sa reduca o parte din nelinistile cu privire la soarta

gigantului financiar, ce a inregistrat saptamana trecuta o prabusire pe

bursa si a dus indicele S&P 500 la un minimum al ultimilor 11 ani.


Insa calmul a fost de scurta durata, pana cand investitorii au

constientizat gradul la care este estimata recesiunea mondiala de anul

viitor si pagubele celor 15 luni de criza financiara .


"Nu cred ca vestile vor schimba situatia de ansamblu. Suntem inca intr-o stare de aversiune fata de risc", a declarat Sharada Selvanathan, strateg valutar in cadrul BNP Paribas.


Jucatorii din piata sunt inca ingrijorati de soarta principalilor

fabricanti de autoturisme din Statele Unite, dupa ce acestia au

solicitat saptamana trecuta fonduri de urgenta de la guvernul american.


"Piata este nelinistita si pentru ca exista in continuare, pe fundal,

problemele fabricantilor auto", a declarat David Forrester, strateg

valutar in cadrul Barclays Capital. "Situatia este fragila, ca si

increderea din piata", a subliniat acesta.


Activitatea din piete a fost mai redusa decat de obicei, pietele financiare japoneze fiind inchise din cauza unei sarbatori nationale.