Olteanu (BNR): Dezvoltarea profesionala sa se axeze pe capacitatea de a face ceea ce calculatorul nu poate

Joi, 27 Martie 2014, ora 15:17
1487 citiri
Olteanu (BNR): Dezvoltarea profesionala sa se axeze pe capacitatea de a face ceea ce calculatorul nu poate

Elementul fundamental in ceea ce priveste dezvoltarea profesionala va trebui sa se bazeze pe capacitatea personala a fiecarui individ de a lua decizii, de a se adapta, de a face ceea ce automatul nu face, avand in vedere ca vom trai profesional intr-o lume a dronelor si a calculatoarelor, a declarat viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu, intr-o conferinta dedicata dezvoltarii profesionale pe termen lung.

"Daca ne uitam ce se gandeste in economiile performante si ce se face acolo, vedem ca vom trai profesional intr-o lume a automatelor, nu a automatelor de gandire, ci a celor de actiune, a dronelor si a calculatoarelor. Perioada de munca a unei cariere se va lungi, asa incat cam toti trebuie sa ne gandim in ce masura si ce ar trebui sa facem pentru a fi utili, performanti si necesari peste zece ani. Potrivit studiilor care urmaresc aceste evolutii, elementul fundamental este capacitatea personala de a lua decizii, capacitatea de a te adapta, capacitatea de a face ceea ce automatul nu face", a explicat Olteanu.

Sistemul educational nu este pregatit sa faca fata acestor provocari

In opinia sa, cel putin in Romania, sistemul educational nu este pregatit sa faca fata acestor provocari.

"Am mult mai mari sperante si ar trebui sa avem mult mai mari asteptari de la calificarea profesionala ulterioara finalizarii educatiei formale si aici rolul conducatorilor de resurse umane este esential. Capacitatea lor de a ne invata sa devenim mai adaptabili la provocarile profesionale ale urmatoarelor decenii este esentiala", a explicat viceguvernatorul BNR.

Potrivit lui Bogdan Olteanu, discutiile despre leadership nu mai trebuie sa vizeze doar conducerile marilor institutii, ci ar trebui sa ajunga in structurile de functionare ale unei entitati, pentru a dezvolta leadership-ul la acel nivel.

El a mai spus ca Banca Nationala este prima institutie publica din Romania care si-a reasezat complet politica de resurse umane, punand-o pe baze de evaluare individuala, de performanta si nu pe baza de structuri.

Oficialul BNR a participat, joi, la conferinta 'Cracking the Leadership Code 2030 - How to lead your organization today and in the future', organizata de Hay Group.

#romania educatie, #oltenu educatie, #dezvoltare profesionala , #Joburi