Romania are 679.660 de restantieri la banci si IFN, care au de dat in total 7,54 miliarde de lei

Marti, 07 Noiembrie 2017, ora 19:31
2771 citiri
Romania are 679.660 de restantieri la banci si IFN, care au de dat in total 7,54 miliarde de lei
Foto: CC0 Creative Commons

Numarul persoanelor fizice cu restante mai mari de 30 de zile la banci si institutii financiare nebancare a crescut cu 0,53% in septembrie, comparativ cu luna precedenta, ajungand la 679.660, reiese din cele mai recente date ale Bancii Nationale a Romaniei (BNR).

Aceste persoane aveau restante in valoare de peste 7,54 miliarde de lei. Cea mai mare parte a sumei era in lei si euro, respectiv 2,98 miliarde in lei si 3,11 miliarde lei in euro. In functie de categoria de intarziere, cea mai mare valoare corespunde termenului de peste 90 de zile, cu 4,37 miliarde lei.

Valoarea totala a restantelor firmelor si populatiei la banci a scazut cu 7,6%, in septembrie, la aproximativ 12,5 miliarde lei, comparativ cu nivelul inregistrat in aceeasi luna a anului precedent, conform BNR.

Din aceasta suma, 5,64 miliarde lei erau in moneda nationala si 6,9 miliarde lei in valuta.

Valoarea totala a creditelor acordate firmelor si populatiei insuma 236,4 miliarde lei, in crestere cu 7,57% comparativ cu nivelul din septembrie 2016. Cea mai mare parte din valoare era in lei, respectiv peste 143,07 miliarde lei.

#restanta credit banci, #restantieri credite , #Rezultate financiare