Business24
Login / Signup Comunitate
HOT TOPICSMihai Razvan Ungureanu Taxa auto Zona euro Criza economica Curs valutar

Analistii: dobanda cheie de 7% si RMO la valuta, 20%

Analistii: dobanda cheie de 7% si RMO la valuta, 20%
Loading from

BNR va taia dobanda cheie cu 0,5 puncte procentuale, la 7%, si ar putea reduce rezervele minime obligatorii pentru pasivele bancilor in valuta cu 5 puncte procentuale, la 20%, in cadrul sedintei de politica monetara de miercuri, estimeaza membrii Asociatiei Analistilor Financiar-Bancari din Romania, scrie NewsIn.

Astfel, toti cei peste 50 de analisti membri ai AAFBR estimeaza ca Banca Nationala a Romaniei (BNR) va reduce dobanda de politica monetara la 7% pe an in a doua sedinta de politica monetara din acest an.

Intr-un raport publicat marti dimineata, analistii ING au precizat ca si-au modificat prognoza, estimand in prezent ca BNR va reduce miercuri dobanda cheie cu 0,75 puncte procentuale, la 6,75%, o astfel de decizie urmand sa se bazeze pe diminuarea riscurilor asociate economiei Romaniei si pe reluarea acordului cu FMI si Comisia Europeana.

In acelasi timp, aproape 17% dintre analistii chestionati de AAFBR considera ca banca centrala va scadea nivelul rezervelor minime obligatorii pentru pasivele in valuta constituite de banci, de la 25% in prezent la 20%. In cazul pasivelor in lei, analistii nu se asteapta la modificari ale rezervelor minime obligatorii, rata acestora fiind in prezent de 15%.

La ultima sedinta de politica monetara de la inceputul lui ianuarie, Consiliul de Administratie (CA) al BNR a decis sa reduca dobanda cheie cu 0,5 puncte procentuale, la 7,5% pe an.

Ultima scadere a rezervelor minime obligatorii a avut loc intr-o sedinta "surpriza" din luna noiembrie 2009, cand CA al BNR a hotarat reducerea RMO pentru pasivele in valuta ale bancilor de la 30% la 25%.

Sursa: Business24.ro
Articol citit de 461 ori
Citeste mai multe despreanalisti dobanda cheie rmo bnr valuta