Analistii estimeaza o inflatie temperata de 0,1% in mai

Miercuri, 09 Iunie 2010, ora 13:43
1202 citiri
Analistii estimeaza o inflatie temperata de 0,1% in mai

Membrii Asociatiei Analistilor Financiar - Bancari din Romania (AAFBR) estimeaza, in medie, ca rata lunara a inflatiei din mai 2010 a fost de 0,1% si se asteapta ca rata anuala a inflatiei sa se tempereze la 4% pana la finalul anului, potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de asociatie.

"Conform opiniilor exprimate de catre membrii Asociatiei Analistilor Financiar-Bancari din Romania (AAFBR) in cadrul unui sondaj intern, rata lunara a inflatiei din luna mai 2010 a fost probabil de 0,1% (estimarile variaza intre 0,1% si 0,3%), in timp ce rata anuala a fost de 4,4% (estimarile variaza intre 4,4% si 4,6%)", se arata in comunicat.

Estimarile privind o rata lunara a inflatiei de 0,1% reprezinta opinia a 70% dintre respondenti.

Pentru finele anului 2010, estimarea membrilor AAFBR care au raspuns la sondaj plaseaza rata anuala a inflatiei la 4% (estimarile variaza intre 3,7% si 4,7%). Estimarea de 4% reprezinta opinia a 50% dintre respondenti.

In aprilie, preturile de consum au sporit cu 0,35% fata de luna martie, respectiv cu 4,28% fata de nivelul din aprilie 2009.

La finalul anului trecut, rata anuala a inflatiei se situa la 4,74%, depasind intervalul tintit de Banca Nationala a Romaniei (BNR), pentru finalul lui 2009, de 3,5% plus/minus un punct procentual (2,5%-4,5%).

Pentru sfarsitul lui 2010, BNR tinteste tot o inflatie de 3,5%, cu intervalul aferent de plus/minus un punct procentual, si se asteapta ca rata inflatiei sa se situeze la 3,7%.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#aafbr, #analisti, #inflatie , #stiri BNR