Anuntul interventiei marilor banci centrale a apreciat puternic leul, pana la 3,86 lei/euro

Miercuri, 08 Octombrie 2008, ora 16:10
1287 citiri
Anuntul interventiei marilor banci centrale a apreciat puternic leul, pana la 3,86 lei/euro

Leul s-a apreciat cu 9 bani, pana la 3,86 lei/euro, dupa interventia concertata a marilor banci centrale, ce au redus dobanzile de politica monetara cu cate jumatate de punct procentual, in conditiile in care BNR a mentinut dobanda cheie la 10,25% la ultima sedinta a consiliului de administratie. Moneda nationala a deshis sedinta de miercuri la cotatii de aproximativ 3,95 lei/euro. In prima parte a zilei, leul s-a apreciat usor, pana la 3,92 lei/euro, contrar evolutiei celorlalte monede emergente din regiune, care pierdeau teren in fata euro.


Dupa anuntul facut de marile banci centrale de a reduce dobanzile de politica monetara, leul s-a apreciat puternic, pana la 3,86 lei/euro, in ton cu evolutia monedelor din regiune, care si-au inversat tendinta. Dupa 15:30, leul si-a reluat in schimb deprecierea, iar la ora 15:45, bancile cumparau un euro cu 3,90 lei si il vindeau cu 3,9060 lei.


In regiune, zlotul s-a apreciat de la 3,53 la 3,44 unitati/euro, dupa anuntul marilor banci centrale, in timp ce forintul a castigat teren in fata euro de la 254,79 la 251 forinti/euro, in acelasi interval.


"Decizia de reducere a dobanzilor cheie a dus la aprecierile monedelor din regiune, insa nu cred ca leul va trece de pragul de 3,80 lei/euro. Cel mai probabil, pana la sfarsitul acestei saptamani, moneda nationala va fluctua in intervalul 3,85 - 3,92 lei/euro", a spus, pentru NewsIn, dealerul Bancii Comerciale Romane (BCR) Narcis Noaghea.


El spune ca, pe termen lung, decizia de reducere a dobanzilor de politica monetara este un avantaj pentru evolutia leului, pe fondul diferentialului de dobanda, in conditiile in care Banca Nationala a Romaniei (BNR) a mentinut la ultima sedinta a consiliului de administratie dobanda cheie la 10,25% pe an.

Banca Centrala Europeana (BCE), Federal Reserve si Bank of England (BoE), au redus miercuri dobanzile cheie cu cate jumatate de punct procentual, intr-o actiune concertata, menita sa ajute bancile sa faca fata crizei economice globale.


Astfel, BCE a coborat dobanda de politica monetara la 3,75% pe an, Fed la 1,5% pe an si BoE la 4,5% pe an. In schimb, banca centrala a Japoniei s-a vazut in imposibilitatea de cobori dobanda cheie, aceasta fiind deja la un nivel foarte scazut, de 0,5% pe an.


Banca centrala a Suediei a luat, de asemenea, decizia de a cobori dobanda de referinta cu 0,5%, la 4,25%. Banca centrala a Chinei a anuntat, tot miercuri, o scadere a dobanzii la imprumuturile pe un an, cu 0,27 puncte procentuale, pentru a doua oara in cursul unei luni. Decizia intra in vigoare joi.


Si banca centrala a Elvetiei a decis, miercuri, sa coboare cu un sfert de punct procentual dobanda de referinta. Marja de variatie pentru dobanda cheie coboara, astfel, de la 2,25-3,25% la 2%-3%, potrivit bancii centrale a Elvetiei.


Cursul de referinta publicat, miercuri, de BNR, indica o apreciere nesemnificativa, cu 0,1%, a monedei nationale, de la 3,9277 lei/euro, pana la 3,9233 lei/euro. Fata de dolarul american, cursul de referinta publicat de BNR arata o apreciere a leului cu aproape 2 bani (0,55%), pana la 2,8779 lei/dolar, de la 2,8938 lei/dolar, cat era marti.


Banca Nationala a Romaniei a afisat, in prima parte a zilei de miercuri, un nivel mediu al dobanzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 13,40% pe an, usor sub cel de 13,44% pe an din sedinta anterioara, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobanda a scazut pana la 14,62% pe an, de la 14,75% pe an, cat era marti.


Dobanzile overnight din piata interbancara se mentin ridicate, la 13 - 14,50% pe an, semnificativ peste nivelul dobanzii de politica monetara, de 10,25% pe an.