Avansul creditului stagneaza in septembrie, dupa doua luni de temperare

Joi, 23 Octombrie 2008, ora 14:09
1114 citiri
Avansul creditului stagneaza in septembrie, dupa doua luni de temperare

Ritmul anual de crestere a creditelor acordate de banci populatiei si firmelor a urcat nesemnificativ in septembrie, la 50,5%, ca urmare a unui avans puternic al imprumuturilor in valuta, dupa doua luni de temperare accentuata, arata, joi, datele publicate de banca centrala. In ultimele doua luni din vara, ritmul anual de crestere a creditului neguvernamental s-a temperat puternic, cu 13 puncte procentuale, de la 63,4% in iunie pana la 55,8% in iulie si 50,4% in august, pe fondul discutiilor despre noul regulament de creditare al bancii centrale, intrat in vigoare la inceputul acestei luni. Creditul neguvernamental insuma, la finalul lunii septembrie, 194,17 miliarde lei (52 miliarde euro), in crestere cu 5,7% - in termeni nominali - fata de august. In termeni reali, tinand cont de inflatie, creditul neguvernamental a crescut cu 5,3% fata de luna anterioara.


Creditele in valuta au fost preferate si in septembrie de clienti. Astfel, imprumuturile in valuta au avansat in septembrie cu 8,7% fata de luna precedenta, pana la 108,86 miliarde lei (29,2 miliarde euro), in timp ce creditele in lei au crescut intr-un ritm mult inferior, de doar 2,2%, pana la 85,3 miliarde lei (22,8 miliarde euro). Insa evolutia creditului in valuta din septembrie, prezentat de BNR in valoarea echivalenta in lei, a fost influentata semnificativ de aprecierea euro in fata leului. Astfel, leul a pierdut, in medie, 2,8% (aproape 10 bani) in fata euro, de la un curs mediu de 3,5268 lei/euro in august la 3,6254 lei/euro in septembrie. Pe componenta in lei, cel mai mult au crescut in septembrie imprumuturile acordate firmelor, cu 2,4% fata de luna precedenta - si cu 40% fata de septembrie 2007 - pana la 44,3 miliarde lei (echivalentul a 11,9 miliarde euro). Creditele in lei acordate populatiei au avansat in septembrie ceva mai lent, cu 1,9% fata de august - si cu 32,3% fata de aceeasi luna din 2007 - pana la 41,02 miliarde lei (11 miliarde euro).


Creditele in valuta acordate populatiei, care au avansat in ritm accelerat in ultimii ani, si-au continuat aceeasi tendinta in septembrie, sporind cu 9,4% fata de august - si cu 86,7% fata de septembrie 2007, pana la 55,03 miliarde lei (14,7 miliarde euro). Imprumuturile in valuta acordate firmelor au crescut si ele semnificativ in septembrie, cu 8% fata de august, pana la 53,8 miliarde lei, ritmul anual de crestere accelerand de la 43% in august la 45,7%.


Creditul guvernamental (al administratiei centrale, administratiilor locale, administratiilor sistemelor de asigurari sociale) a crescut in luna septembrie cu 1,4% fata de luna anterioara, pana la 11,52 miliarde lei (echivalentul a 3,1 miliarde euro).


Fata de aceeasi perioada a anului anterior, creditul guvernamental a crescut cu 33,2% (24,2% in termeni reali) in septembrie 2008, se mai arata in raportul BNR.


Masa monetara in sens larg (M3) - care cuprinde numerarul in circulatie, depozitele overnight, depozitele cu durata initiala de pana la doi ani inclusiv si alte instrumente financiare - a crescut in septembrie cu 2,3% fata de luna anterioara, pana la 166,02 miliarde lei (echivalentul a 44,5 miliarde euro).


Fata de septembrie 2007, M3 a crescut in a noua luna a acestui an cu 31,1%, ritm superior celui din intervalul august 2007-august 2008, de 30,4%. Ritmul anual de crestere al M3 s-a temperat semnificativ - cu 9,3 puncte procentuale - fata de mai, cand avansul ajunsese la 39,7%.