Bancherii, nemultumiti ca BNR intarzie cu avizarea normelor si creeaza discriminari

Miercuri, 16 Mai 2007, ora 14:41
677 citiri

Banca Nationala a Romaniei (BNR) intarzie cu aprobarea normelor interne de creditare ale bancilor si creeaza astfel discriminari, au spus, miercuri, bancherii prezenti la Forumul Financiar Sud-Est European."BNR, ca supraveghetor, nu ar trebuie niciodata sa distorsioneze competitia dintre banci", a declarat presedintele Raiffeisen Bank Romania, Steven van Groningen.

Andreas Maragkoudakis, vicepresedintele Bancii Romanesti, a aratat ca distanta in timp intre momentul cand o banca sau alta obtine validarea normelor de catre BNR este discrimanatorie pentru bancile care obtin avizul mai tarziu.

Maragkoudakis a spus ca banca centrala, in deciziile sale, ia in considerare situatiile financiare ale bancilor, strategiile lor precum si alte elemente, insa " daca la sfarsitul zilei, de exemplu, Bancpost va avea regulile mai flexibile de creditare decat Banca Romaneasca, vor fi in avantaj si consider ca este inacceptabil", a spus Maragkoudakis. "Consideram ca toti trebuie sa avem aceleasi oportunitati", a adaugat el.

Mai mult, exista pericolul ca normele care trebuie validate de banca centrala sa introduca elemente noi de discriminare, a spus presedintele Bancpost, Mihai Bogza. "Sucursalele bancilor straine din Romania nu vor fi afectate, pentru ca lucreaza dupa regulile bancii-mama", a explicat Bogza.

Schreiner:"Reglementarile BNR ar trebui sa fie clare si obiective"

Presedintele Volksbank Romania, Gerald Schreiner, a mentionat ca toate bancile ar trebui sa aiba aceleasi sanse. "Reglementarile BNR ar trebui sa fie clare si obiective", a spus Schreiner.

Doar 18 din cele 29 de banci care trebuie sa depuna normele proprii de creditare la BNR pentru a putea acorda imprumuturi in conditii "relaxate" au facut acest lucru pana in prezent, a spus marti prim viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu. Din cele 18 banci care au depus deja normele, doar una - Alpha Bank Romania - a primit pana in prezent validarea din partea BNR.

Din 38 de banci de pe piata romaneasca, sapte sunt sucursala ale unor banci straine si nu sunt nevoite sa depune normele spre validare la BNR, iar cele doua banci pentru locuinte (HVB Banca pentru Locuinte si Raiffeisen Banca pentru Locuinte) functioneaza dupa reglementari separate, insa restul de 29 de banci trebuie sa aiba normele validate de banca centrala.

Bloombiz
(Sursa: NewsIn)