Bancile nu anticipeaza reluarea cererii de credite

Vineri, 20 August 2010, ora 19:41
1375 citiri
Bancile nu anticipeaza reluarea cererii de credite

Bancile nu anticipeaza reluarea cererii de credite din partea companiilor sau a populatiei, dupa ce in trimestrul al doilea s-a consemnat inasprirea termenilor de creditare, mai putin in privinta imprumuturilor ipotecare, potrivit unui sondaj realizat de Banca Nationala a Romaniei, precizeaza Mediafax.

"La nivel agregat, termenii creditarii (firmelor - n.r.) au fost inaspriti in T2/2010. Masurile luate in aceasta perioada au avut un grad de restrictivitate mai scazut decat in T1/2010. Pe fondul deteriorarii calitatii portofoliului de credite, bancile (in procent net de aproximativ 25%) au majorat primele solicitate in cazul creditelor mai riscante, pentru a putea acomoda mai usor eventuale pierderi. Concomitent au fost intarite si cerintele de colateral/garantii. Acest termen al creditarii a fost revizuit cel mai des de la debutul crizei financiare, in conditiile in care peste 75%din creditul companiilor nefinanciare este garantat cu ipoteci", se spune in sondajul BNR privind creditarea in trimestrul al doilea.

Cererea de credite pentru achizitia de locuinte si terenuri a ramas in teritoriul negativ in trimestrul al doilea, infirmand asteptarile optimiste anterioare ale bancilor. Aceasta evolutie s-a conturat pe fondul scaderii increderii consumatorilor in situatia economica generala si in veniturile viitoare.

"Pe termen scurt bancile nu intrevad o reluare a creditarii imobiliare. Tendinta de ajustare a pretului locuintelor s-a mentinut si in T2/2010, marcandu-se doi ani de la debutul acesteia. Procentul net al bancilor care au raportat aceasta evolutie este de 60%, in crestere fata de T1 2010. Conform asteptarilor, corectiile pe piata imobiliara vor continua si in T3", se arata in sondaj.

In cazul creditarii ipotecare exista semnale privind o eventuala relaxare a termenilor de creditare.

Aproximativ 17% din banci (in procent net) au diminuat costurile creditarii altele decat cu dobanzile, dupa sase trimestre in care acestea au fost mentinute la nivelurile premergatoare crizei.

La creditele de consum, bancile au raportat mentinerea cererii pentru creditele de consum la nivelul din primele trei luni, contrar asteptarilor optimiste anterioare a circa jumatate din banci.

Cererea s-a modificat in mod diferentiat, in functie de tipul creditului.

O restrangere a cererii este semnalata pentru cardurile de credit si pentru creditele de consum garantate cu ipoteci.

"Cererea pentru cardurile de credit a prezentat cea mai mare fluctuatie de la inceputul acestui an. Este posibil ca la nivel agregat tendintele mentionate sa fie contrabalansate de un avans al cererii pe segmentul creditelor de consum negarantate cu ipoteci, altele decat cardurile de credit. Dupa cateva asteptari neconfirmate privind relansarea creditarii, bancile si-au schimbat viziunea si au indicat ca in T3/2010 anticipeaza continuarea declinului cererii de credite de consum", precizeaza BNR.

In cazul companiilor, bancile au declarat pentru semestrul al doilea si o tendinta modesta de diminuare a spread-ului ratei medii de dobanda a creditului fata de ROBOR la o luna.

"Aceasta reprezinta prima masura de relaxare a termenilor de creditare in ultimii doi ani si jumatate", releva sondajul.

La nivel agregat, cererea de credite din partea companiilor a fost in crestere fata de primele trei luni, intrerupandu-se seria de cinci trimestre consecutive anterioare de declin.

Aproximativ 20% din institutiile de credit au raportat pentru perioada aprilie-iunie o tendinta crescatoare a cererii de credite, confirmandu-se asteptarile anterioare ale acestora.

Prognozele bancilor pentru urmatoarele trei luni nu sustin o eventuala posibilitate de reluare a creditarii la nivelul companiilor alimentata de cerere. 

 

#banci, #cerere, #creditare, #credite, #reluare , #stiri BNR