Bancile vor sa scape de provizioane, prin programul "Prima casa"

Vineri, 29 Mai 2009, ora 12:13
1936 citiri
Bancile vor sa scape de provizioane, prin programul "Prima casa"

Bancile au solicitat BNR sa accepte toata garantia emisa de Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM in programul "Prima Casa" la constituirea provizioanelor aferente creditelor acordate si vor fi de acord cu o perioada de executare a Fondului de pana la 90 de zile, relateaza Mediafax.

"Discutiile merg spre extinderea valorii luate in calcul din garantia Fondului de Garantare pentru IMM-uri de la 50% cum este in prezent la 100%, astfel incat bancile nu vor mai fi obligate sa faca provizioane pentru creditele de pana in 60.000 de euro. Daca nu fac provizioane, probabil ca vor accepta o perioada de executare de 90 de zile de la aparitia restantei la reditul respectiv", au declarat agentiei MEDIAFAX surse participante la discutii.

In discutii a fost analizata si posibilitatea unei contragarantii din partea Ministerului Finantelor Publice, care sa intareasca siguranta privind capacitatea Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM) de a acoperi garantiile executate.

In conditiile in care bancile vor avea, practic, provizioane zero la creditele ipotecare "Prima Casa" de pana in 60.000 de euro, nu vor avea costuri semnificative in cazul intarzierilor la plata si vor fi chiar interesate sa sprijine clientul in a relua plata la zi a ratelor.

Sursele citate au respins speculatiile referitoare la intentia Guvernului de a utiliza programul "Prima Casa" in principal pentru vanzarea apartamentelor construite de Agentia Nationala a Locuintelor (ANL).

Programul "Prima Casa" a fost lansat la mai putin de o luna dupa ce Guvernul a decis sa vanda jumatate din locuintele construite de ANL in perioada 2001 - 2004, adica aproximativ 3.500 de locuinte.

Mai mult, ministrul Dezvoltarii Regionale si Locuintelor, Vasile Blaga, declara, la jumatatea lunii mai, ca valoarea de vanzare a locuintelor va fi stabilita de untitatile administrativ-teritoriale, in functie de valoarea de inventar actualizata a casei. In aceste conditii, apartamentele construite de ANL se incadreaza cel mai bine in varianta de pret acoperita de garantia oferita de stat, de 60.000 de euro.

Prin vanzarea 3.500 de apartamente, statul ar incasa pana la 200 de milioane de euro, dar tot Vasile Blaga spunea la sfarsitul lunii aprilie ca in conditiile in care 14.745 de locuinte indeplinesc aceste conditii, la un pret mediu de 40.000 de euro pe locuinta, 590 de milioane de euro ar reintra in contul Ministerului Dezvoltarii Regionale si ar avea exact aceeasi destinatie.

La discutiile de joi s-a mai stabilit ca avansul de 5% din creditul contractat pentru achizitionarea primei locuinte va fi calculat doar la transa maxima de 60.000 euro garantata de stat, bancile avand posibilitatea sa ceara un avans mai mare pentru diferenta de suma, iar dobanda aferenta imprumutului va fi corelata cu evolutia EURIBOR.

Variantele au fost conturate in discutia de joi a premierului Emil Boc cu reprezentantii bancilor interesate sa participe la programul guvernamental de garantare a creditelor contractate pentru achizitionarea primei locuinte.

La intalnire au participat ministrul Finantelor, Gheorghe Pogea, si guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu.

In ceea ce priveste dobanda aferenta imprumutului, aceasta va fi corelata explicit cu evolutia EURIBOR (rata solicitata intre principalele banci din zona euro la depozitele pe piata interbancara).

Normele de aplicare a acestor reguli vor fi stabilite saptamana viitoare, intr-o noua intalnire a reprezentantilor Ministerului Finantelor cu cei ai bancilor, au mai afirmat sursele citate.

Executivul a anuntat, in urma cu o saptamana, un program prin care creditele contractate pentru cumpararea primei locuinte vor fi garantate de stat in limita maxima de 60.000 euro.

Garantia va fi acordata persoanelor care achizitioneaza pentru prima data o locuinta si care nu au beneficiat anterior de un credit ipotecar.

Nepenalizarea rambursarii anticipate a creditului, procedurile de evaluare ale imobilului, un avans de maximum 5% din imprumut si perceperea de dobanzi cat mai scazute sunt criteriile anuntate anterior de premierul Emil Boc pentru selectia bancilor care doresc sa fie incluse in programul guvernamental de garantare a creditelor pentru cumpararea primei locuinte.

Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM va contracta un imprumut in valoare de 100 milioane euro, cu garantia statului pentru 80% din suma, iar obiectul de activitate al Fondului a fost extins astfel incat sa poata garanta inclusiv creditele ipotecare ale bancilor.

Agentii imobiliari, dezvoltatorii si firmele din constructii considera ca garantarea creditelor pentru cumpararea primei locuinte ar putea impulsiona piata imobiliara si a constructiilor, dar atentioneaza ca rezultatul depinde de modul cum va fi aplicat programul si de reactia bancilor.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Banca Europeană de Investiţii va avea reguli mai simple pentru împrumuturile necesare investițiilor militare
Banca Europeană de Investiţii va avea reguli mai simple pentru împrumuturile necesare investițiilor militare
Banca Europeană de Investiţii (BEI) îşi va relaxa regulile privind împrumuturile pentru proiecte cu utilizare duală, militar-civilă, pentru a finanţa mai multe investiţii legate de...
#banci, #provizioane, #prima casa, #bnr, #credite , #stiri BNR