BNR a atras din piata 903 milioane lei

Vineri, 19 Decembrie 2008, ora 14:08
1698 citiri
BNR a atras din piata 903 milioane lei

Banca centrala a atras 903 milioane lei (228,6 milioane euro) de la sase banci, sub forma de depozit cu scadenta pe 24 decembrie, la o dobanda de 10,25% pe an, egala celei de politica monetara, a declarat un dealer din piata. Banca Nationala a Romaniei (BNR) a atras din piata 53,5 milioane lei, in depozite la cinci zile, la aceeasi dobanda, de 10,25% pe an. Totoadta, joi Ministerul Economiei si Finantelor (MEF) a atras din piata 620 milioane lei, in depozite cu scadenta la sase zile, la un randament mediu de 13,6% pe an.


Dobanzile interbancare la depozitele pentru o zi de tip overnight se mentin insa la un nivel scazut, de 8,5-9,5% pe an, sub cel al dobanzii de politica monetara, de 10,25% pe an.


"Este inca destul de multa lichiditate in piata, de aceea dobanzile au ramas inca foarte jos", a spus dealerul mentionat, pentru NewsIn.


Banca Nationala a Romaniei a afisat, in prima parte a zilei de vineri, un nivel mediu al dobanzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 9,98% pe an, usor mai mic decat cel din sedinta anterioara, de 10,21% pe an, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobanda a coborat la 10,48%, de la 10,72% pe an, cat era joi.