BNR a recomandat in cazul a sapte banci un nivel de solvabilitate de peste 10%

Miercuri, 01 Aprilie 2009, ora 16:01
2205 citiri
BNR a recomandat in cazul a sapte banci un nivel de solvabilitate de peste 10%

BNR a recomandat unui numar de sapte banci sa ramana cu nivelul de solvabilitate peste 10%, deoarece a observat o deteriorare rapida a portofoliilor de credite in cazul acelor banci, a declarat miercuri directorul directiei de supraveghere din BNR, Nicolae Cinteza.

Nivelul minim de solvabilitate recomandat pentru banci este de 8%, iar pentru sistemul bancar romanesc, solvabilitatea medie era de 12,34% la finalul anului trecut, potrivit datelor Bancii Nationale a Romaniei (BNR).

"Am recomandat deja, in cazul a sapte banci din Romania, un nivel minim al solvabilitatii de 10%. Ele nu ajunsesera la o solvabilitate sub 10%, insa am observat o deteriorare rapida a portofoliilor de credite", a spus Cinteza. In cazul in care va fi nevoie, bancile vor face majorari de capital pentru a ramane cu un nivel confortabil de solvabilitate.

"In cazul acestor banci, asteptam sa vedem rezultatele testelor de stres", a mai spus Cinteza.

#bnr, # solvabilitate, # credite, # banci, # majorari capital , #stiri BNR