BNR: Activele bancilor au crescut cu 1,8% in ultimul trimestru din 2009

Luni, 08 Februarie 2010, ora 16:18
1752 citiri
BNR: Activele bancilor au crescut cu 1,8% in ultimul trimestru din 2009

Activele bancilor din Romania au ajuns la finalul lui 2009 la echivalentul a 78,2 miliarde euro, in crestere cu 1,8% fata de finalul lui septembrie, in timp ce, calculata in lei, valoarea activelor a sporit cu 2,5%, la 330,6 miliarde lei, potrivit datelor publicate luni de BNR, informeaza NewsIn.

Calculate in euro, la cursul de referinta afisat de BNR, activele bancilor se cifrau in trimestrul al treilea din 2009 la 76,81 miliarde euro. La finalul lunii septembrie 2009, activele bancilor din Romania ajungeau la 322,4 miliarde lei, conform raportului publicat luni de Banca Nationala a Romaniei (BNR).

Sumele au fost calculate la cursul de referinta din 30 septembrie 2009, de 4,2389 lei/euro, si la cel din 31 decembrie 2009, respectiv de 4,2282 lei/euro.

Fata de finalul lui 2008, volumul activelor din sistemul bancar romanesc, calculat in lei, a avansat cu 5,1% in 2009, in conditiile in care acestea se situau la 314,4 miliarde lei in decembrie 2007.

Bancile cu capital privat sau majoritar privat detineau 92,7% din totalul activelor bilantiere la finalul anului trecut, iar 85,3% din totalul activelor apartineau bancilor cu capital strain sau majoritar strain, in scadere fata de ponderile inregistrate in decembrie 2008, de 94,8%, respectiv 88,2%, mai arata datele bancii centrale.

Totodata, raportul dintre volumul creditelor si cel al depozitelor la nivelul intregii piete a ajuns la finalul lui 2009 la 112,80%, in scadere cu 4,75 puncte procentuale fata de finalul lunii septembrie, respectiv cu 9,23 puncte procentuale fata de decembrie 2008.

Din totalul portofoliului de credite acordate de bancile din piata, 1,46% reprezinta credite incadrate ca restante si indoielnice, procent in crestere fata de sfarsitul celui de-al treilea trimestru, de 1,23%, si fata de cel de la finalul anului 2008, de 0,32%.

De asemenea, imprumuturile restante si indoielnice aveau o pondere de 1,01% in totalul activelor bancilor la sfarsitul anului trecut, fata de 0,92% la 30 septembrie 2009 si numai 0,29% la 31 decembrie 2008.

Pe de alta parte, indicatorul de solvabilitate la nivelul sistemului bancar romanesc a ajuns la 14,03%, in crestere fata de 13,73% la finalul lunii septembrie 2009 si de 13,76% la finalul lui 2008.

Randamentul activelor (ROA), ce reprezinta raportul dintre profitul net si activele medii, se situa la 0,24%, in scadere fata de 0,28% la finalul trimestrului III.

La 31 decembrie 2008, ROA era de 1,56%.

Randamentul capitalurilor proprii (ROE), ce reflecta raportul dintre profitul net si capitalurile proprii la valoarea medie, a ajuns la sfarsitul lui 2009 la 2,73%, de asemenea in scadere fata de 3,22% la 30 septembrie 2009, respectiv 17,04% la finalul lui 2008, mai arata raportul bancii centrale.

 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#randament, # active, # banci, # credite, # solvabilitate , #stiri BNR