BNR: Bancile au continuat sa inaspreasca solicitarile de colateral pentru creditarea firmelor

Joi, 04 Iunie 2009, ora 18:25
1315 citiri
BNR: Bancile au continuat sa inaspreasca solicitarile de colateral pentru creditarea firmelor

Cerintele de garantii au fost revizuite, in primele 3 luni din an, de catre majoritatea bancilor in analiza dosarelor de credit ale firmelor, pentru al patrulea trimestru consecutiv, pe fondul corectiilor semnificative ale preturilor activelor imobiliare, arata un sondaj trimestrial realizat de BNR, potrivit Newsin.

"Revizuirea are loc pe fondul corectiilor semnificative ale preturilor activelor imobiliare, precum si datorita asteptarilor viitoare in acelasi sens. Efectul cumulat al inaspririlor succesive ale cerintelor de colateral sugereaza o translatie a obiectivului bancilor din zona maximizarii profiturilor, catre preocupari de gestionare a eventualelor pierderi (in conditiile cresterii considerabile a aversiunii fata de risc a creditorilor)", subliniaza banca centrala.

Caracterul restrictiv s-a manifestat la nivelul tuturor termenilor creditarii, iar cele mai vizibile modificari se regasesc in reducerea scadentei maxime de acordare a creditelor si majorarea primei solicitate pentru creditele mai riscante.

Ca urmare a acestor evolutii declansate inca de la inceputul anului 2008, ritmul de crestere a creditului acordat companiilor a incetinit semnificativ, de la o rata anuala de 53,92% in martie 2008, la 19,92% in martie 2009.

Sondajul realizat de BNR in randul principalelor banci din piata mai arata ca, la nivel agregat, cererea de credite noi pentru firme a intrat pentru prima data in teritoriu negativ.

"Explicatiile tin atat de restrangerea activitatii economice (si implicit o nevoie de finantare diminuata), cat si de modificarea clauzelor contractuale. Faptul ca bancile se asteptau la o mentinere a cererii de credite noi in T1/2009 la nivelul trimestrului precedent ar putea sugera ca deteriorarea cresterii economice a fost mai ampla in T1/2009 decat anticipau creditorii", se mai arata in raport.

In primele trei luni din 2009, economia Romaniei s-a comprimat cu 6,4%, potrivit datelor preliminare prezentate de INS. Perceptia bancilor vis-a-vis de riscul de credit pe sectoare de activitate s-a deteriorat in primul trimestru la nivelul intregii economii, oarecum similar evolutiei anterioare.

Creditorii au nominalizat pentru a doua oara consecutiv sectorul imobiliar drept cea mai riscanta ramura economica, urmat de constructii, transporturi, comunicatii, posta si turism.

Standardele de creditare au fost inasprite in primele trei luni ale anului trecut si pentru populatie, atat in cazul creditelor pentru achizitia de locuintele si terenuri, cat si in cazul creditelor de consum.

"Se observa o temperare a acestei tendinte, pe care bancile au intuit-o in mare masura la sfarsitul anului 2008. Sporul de restrictivitate ingradeste suplimentar accesul deja limitat al populatiei la credit, pe fondul urmatoarelor considerente principale: rata restantelor a crescut in ultima jumatate de an intr-un ritm accelerat si prognozele privind somajul si veniturile populatiei indica o deteriorarea a ambilor indicatori", arata datele cuantificate de BNR.

Inasprirea se reflecta si prin faptul ca nivelurile medii ale gradului maxim de indatorare si ale ponderii creditului in valoarea totala a achizitiei au scazut in primul trimestru comparativ cu ultimele trei luni din 2008.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Creștere importantă a numărului de firme care și-au suspendat activitatea în România
Creștere importantă a numărului de firme care și-au suspendat activitatea în România
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele două luni din 2024 a fost de 4.328, în creştere cu 38,58% comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor...
Sony a lansat o nouă gamă de produse audio pentru iubitorii de muzică cu bas
Sony a lansat o nouă gamă de produse audio pentru iubitorii de muzică cu bas
Sony a lansat o nouă gamă de produse audio, sub denumirea ULT, destinată iubitorilor de muzică care preferă un bas puternic. Linia include patru produse: ULT Field 1, ULT Field 7, ULT Tower 10...
#banci, #conditii, #creditare, #firme, #inasprire , #stiri BNR