O banca straina ar putea fi obligata sa plaseze mai multi bani pentru a deschide o sucursala in Romania decat pentru alta tara a Uniunii Europene.Capitalul social minim solicitat bancilor va fi stabilit prin lege la echivalentul a cinci milioane de euro, insa Banca Nationala a Romaniei va putea stabili un nivel de plecare mai inalt, asa cum este in prezent - 370 de miliarde de lei (peste 9 milioane de euro), potrivit unor surse din BNR.
Modificarea legislativa vizeaza armonizarea prevederilor interne cu cele ale Uniunii Europene, instituind un plafon minim de capital social de 5 milioane de euro. Potrivit legislatiei bancare, BNR stabileste periodic nivelul minim pentru capitalul social, pe care institutiile de credit sunt obligate sa-l respecte. In ultimii ani, banca centrala a majorat succesiv plafonul de capital, in special dupa crizele bancare de la sfarsitul anilor '90.
Astfel, de la 100 de miliarde de lei (4,6 milioane de dolari) in 2000, nivelul capitalului initial minim a fost majorat la 150 de miliarde de lei (5,16 milioane de dolari) in 2001. Anul trecut, nivelul capitalului minim a fost majorat la 320 de miliarde (9,63 milioane de dolari), iar in acest an, plafonul s-a majorat cu 50 de miliarde, ajungand la 370 de miliarde (aproape 11 milioane de dolari).
Plafonul a fost utilizat de BNR atat pentru a spori capitalizarea bancilor, cat si in vederea unei responsabilizari mai mari a actionariatului, care, in Romania, s-a dovedit a fi printre principalii vinovati pentru falimentul societatilor bancare.
Banca centrala va continua sa stabileasca pragurile de capital pentru institutiile de credit, care se regasesc si la sucursalele bancilor straine, sub forma capitalului de dotare.
Potrivit unor surse din banca centrala, in vederea armonizarii legislatiei bancare romanesti cu cea europeana, BNR va renunta la o parte din conditiile stricte in ceea ce priveste calificarea managementului institutiilor de credit.
De exemplu, o data cu adererea la UE, vor fi eliminate din legislatie prevederile potrivit carora conducatorii bancilor trebuie sa cunoasca limba romana si sa aiba experenta de cel putin 7 ani in domeniul financiar-bancar. Totodata, in functiile de conducere vor avea acces si persoane care nu sunt licentiate in economie, in studii juridice sau in domenii apropiate activitatii financiar-bancare.