Ce trebuie sa faca Romania pentru a avea crestere?

Marti, 04 Octombrie 2011, ora 16:39
1166 citiri
Ce trebuie sa faca Romania pentru a avea crestere?

Romania trebuie sa reduca impozitele pe capital si pe forta de munca pentru a avea crestere economica pe termen mediu si lung, intrucat prin masuri de politica monetara nu prea se mai poate face nimic in acest sens, considera analistul economic Florin Catu. 

"Ca sa cresti pe term mediu si lung ai nevoie de investitii, de miscarea capitalului. Singurul mod de aface acest lucru este prin reducerea fiscalitatii pe factorul de productie.

Impozitand capitalul nu poti merge mai departe. Atunci cand ai nevoie de crestere economica, ai nevoie de investitii si acestea vin din capital.

Deci, in acest moment, este nevoie de reducerea impozitarii capitalului", a spus Catu la Romania Financial Forum, eveniment organizat de Mediafaxin parteneriat cu BNR.

El a aratat ca in perioada de criza trebuie stimulata cerea interna, obiectiv care poate fi atins prin promovarea unor anumite politici monetare si fiscale.

"Politica monetara nu prea are ce sa faca in Romania. Putem vorbi de o reducere a dobanzii pana la zero, chiar sa se injecteze lichiditate in sistem, dar chiar o cercetare a BNR despre transmiterea politicii monetare in sistem arata ca aceasta este foarte inceata.

Transferul se face numai pana la sistemul financiar bancar, nu si pana la consumator.

Politica monetara nu poate face nimic, doar sa tina inflatia redusa", a explicat Catu.

Catu a adaugat ca in Romania canalul asteptarilor este foarte puternic si orice tendinta sau orice relaxare agresiva de politica monetara va avea repercusiuni asupra inflatiei prin acest canal.

In ceea ce priveste politica fiscala, Catu spune ca stimularea consumului se poate face prin cresterea cheltuielilor sau scaderea taxelor si impozitelor, inclusiv pe forta de munca.

Pe de alta parte, Catu a aratat ca economia mondiala are nevoie de o noua abordare, avand in vedere ca pana acum masurile luate nu au avut succes.

"Din 2007, SUA si Anglia au redus dobanda, au crescut lichiditatea, guvernele ajuta, dar fara niciun rezultat. Ce facem? Poate folosim solutii pentru alte probleme, poate nu asta este problema. Avem de-a face cu probleme structurale, exista economisti care lucreaza cu aceasta teorie chiar in Uniunea Europeana. Se pare ca se cunostea nevoia unui sistem ecomomic eficient si versatil, adaptabil", a adaugat Catu.

In acest sens, el a precizat ca in ultimii 30 de ani au avut loc 97 de crize ale sistemului bancar si 176 de crize monetare.

"Reglementarea nu a functionat, sistemele poate erau eficiente, dar nu erau adaptabile. De aceea cred ca este nevoie de noua abodare. A venit momentul nu doar in Romania, dar si la nivel mondial pentru o noua abordare. Este acum o problema de supravietuire a sistemului, am ajuns la acel punct foarte dificil in care trebuie sa stim daca sistemul poate supravietui.

Si nu gasim in economie exemple de supravietuire, dar gasim in natura, ecosistemele au supravietuit", a explicat Catu.

In opinia sa, in ultimii 30 de ani statul a reusit sa devina foarte adaptabil, versatil, dar este foarte ineficient, in timp ce sectorul privat este foarte eficient, dar si foarte fragil. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#crestere economica romania, # reducere impozite, # impozit capital , #stiri BNR