Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Creditele in euro raman mai ieftine decat cele in lei

Creditele in euro raman mai ieftine decat cele in lei

Costurile imprumuturilor in valuta raman mai mici decat ale celor in lei, pana la un curs de 4,7 lei/euro.

La creditele ipotecare in lei se cereau venituri mai mari.

Romanii care au contractat in ultimii doi ani creditele ipotecare in euro sau franci elvetieni platesc mai putin decat daca ar fi ales varianta unui credit in lei, chiar si atunci cand cursul ar atinge 4,7 lei/euro sau 3,26 lei/franc elvetian, in ipoteza in care dobanzile nu s-ar fi modificat. In realitate, diferenta dintre dobanzile in lei si cele in valuta chiar s-a marit in ultima perioada, iar costul creditelor in euro ar fi egal cu cel al imprumuturilor in lei, la un curs de peste 5 lei/euro.

In prezent, conform noilor norme de creditare impuse de BNR, creditele ipotecare in lei sunt cu 60% mai scumpe decat cele in euro, ceea ce inseamna ca un imprumut in euro ramane mai ieftin decat unul in lei, pana la un curs de 6,86 lei/euro. Calculul rece al costurilor explica de ce, desi leul s-a devalorizat constant fata de euro, romanii nu marseza la indemnul bancherilor si nu aleg sa se imprumute in lei.


Chiar daca romanii cu imprumuturi in valuta au intrat in panica o data ce leul s-a depreciat accelerat, acestia nu trebuie sa omita ca, daca ar fi optat pentru creditarea in lei, ori nu s-ar fi incadrat in rigorile bancilor, ori ar fi platit cu mult mai mult.


Iata un studiu de caz pe un credit ipotecar in echivalent de 70.000 euro, cu rambursare pe 25 de ani. Daca in iunie 2007, imprumutul ar fi fost contractat in euro, dobanda anuala efectiva ar fi fost de 8,85%, iar rata lunara, de 580 euro, potrivit calculelor brokerului de credite Kiwi Finance. Pentru accesarea acestui imprumut, veniturile necesare pentru o familie de doua persoane erau de 5.600 lei, la un grad de indatorare de 30%. Daca s-ar fi ales varianta unui credit in lei, dobanda ar fi fost de 14,05%, iar rata, de 2.760 lei (845,3 euro), cu peste 45% mai mare decat cea de la imprumutul in euro.


 Aceasta varianta, pe langa faptul ca ar fi fost mult mai scumpa decat cea in euro, ar fi fost greu de accesat, intrucat necesita venituri de 8.120 lei, cu 45% mai mult decat la creditarea in euro. In ipoteza ca dobanzile nu s-ar fi modificat, creditele ar avea aceleasi costuri, la un curs de 4,76 lei/euro.


Daca imprumutul era accesat in vara lui 2008, cand bancile aveau cele mai relaxate norme de creditare, varianta cea mai ieftina era cea in franci elvetieni (CHF), la o dobanda de 7,11% si o rata de 802 CHF. Pentru imprumuturile in euro se percepea o dobanda anuala de 8,65%, pentru care rata era de 570 euro. Creditul in lei se acorda la o dobanda de 11,62%, pentru care rata era de 2.615 lei, cu 44% mai scump decat imprumutul in CHF si cu 26% mai scump decat cel in euro.


Se cereau venituri de 4.000 lei pentru creditul in CHF, de 4.400 lei pentru cel in euro si de 5.600 lei pentru imprumutul in lei, la un grad de indatorare de 40%. Costurile ar fi devenit echivalente la un curs de 4,6 lei/euro sau 3,26 lei/CHF, daca dobanzile ar fi ramas aceleasi.


In acea perioada, diferenta dintre dobanzile in lei si cele in euro atinsese nivelul minim de 3 puncte. De atunci si pana in prezent, aceasta diferenta s-a majorat incontinuu, la mai mult de 7 puncte.
"La creditele ipotecare in lei, cei mai multi nici nu se incadrau. Creditele erau acordate in euro sau franci elvetieni, la un grad de indatorare de 30-40%. Asadar, chiar in varianta, putin probabila, cand cursul s-ar dubla, clientii nu ar iesi din gradul maxim de indatorare. Cresterea restantelor are mai mult legatura cu profilul si comportamentul clientilor, si nu cu dificultatea acestora de a-si plati ratele", a declarat Anca Bidian, presedintele Kiwi Finance.


In prezent, cea mai buna varianta de creditare ipotecara (70.000 euro pe 25 de ani) este cea in euro, la o dobanda de 10,21% (euribor la sase luni ± o marja de 8%) si o rata de 646 euro. Potrivit Roxanei Andrei, de la IpoteciDirect, avansul perceput este de minimum 25%. In acelasi timp, pentru imprumuturile in lei se percepe o dobanda de 17,5% (variabila in functie de dobanda-cheie a BNR), pentru care rata este de 4.430 lei (1.036 euro), cu 60% mai mare decat la creditarea in euro. Costul creditelor se egalizeaza la un curs de 6,86 lei/euro.


 



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1039 ori