Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Curs valutar. Analistii financiar-bancari au lansat prognozele pentru anul 2014

Curs valutar. Analistii financiar-bancari au lansat prognozele pentru anul 2014


Cursul de schimb al leului fata de euro s-ar putea situa la 4,43 in decembrie 2013 si 4,33 in decembrie 2014. Estimarile pentru decembrie 2013 variaza intre 4,3 si 4,5 iar cele pentru decembrie 2014 intre 4 si 4,7 lei, potrivit unui sondaj realizat in randul membrilor Asociatiei Analistilor Financiar - Bancari din Romania (AAFBR).

"Estimez incheierea anului 2013 cu un curs EUR-RON la un nivel de 4,5, sub impactul relaxarii
dobanzii de politica monetara de catre BNR. In 2014 in schimb este posibil sa asistam la o
apreciere notabila a cursului in linie cu cresterea economica durabila tintita", a spus Cristiana Barabula, membru AAFBR si analist credite BRD Groupe Societe Generale.

Cursul de schimb al dolarului in raport cu euro s-ar putea situa la 1,30 in decembrie 2013 si 1,25
in decembrie 2014. Estimarile pentru decembrie 2013 variaza intre 1,25 si 1,36 iar cele pentru
decembrie 2014 intre 1,20 si 1,40.

Scad dobanzile

Dobanda interbancara ROBOR la 3 luni s-ar putea reduce usor pana la nivelul de 3,70% in decembrie 2013, pe fondul relaxarii politicii monetare de catre BNR. Cotatia ROBOR la 3 luni pentru decembrie 2014 este estimata la 3,40%. Previziunile pentru decembrie 2013 variaza intre 3,5% si 4,3% iar cele pentru decembrie 2014 intre 3% si 4,25%.

"Continuarea ciclului de relaxare a politicii monetare prin reducerea dobanzii cheie la nivelul de 4% pana la finele acestui an ar putea conduce la scaderea dobanzilor de pe piata interbancara (cu efecte pozitive asupra componentei in lei a creditarii, mai ales odata cu luarea deciziei de a acorda credite denominate exclusiv in lei prin programul "Prima Casa"), dar in acelasi timp ar putea pune si o usoara presiune asupra monedei locale. Astfel, dobanda interbancara ROBOR la 3 luni ar putea ajunge la 3,7% in decembrie 2013, iar EURRON la 4,5", a declarat Dorina Cobiscan, membru AAFBR si analist BCR.

Analistul BCR crede ca rata inflatiei va intra in intervalul tintit de BNR (2,5%+/-1pp) incepand cu luna septembrie si va ramane in cadrul intervalului pana la sfarsitul acestui an. De asemenea, dobanda cheie ar putea sa mai scada in cursul anului, dupa reducerea de 0,5%, la 4,5%. Trendul este incurajat de diminuarea presiunilor inflationiste, pe fondul unui an agricol bun, al efectului de baza favorabil si al reducerii TVA la paine de la 24% la 9%.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 3251 ori