Cursul de schimb a crescut la 4,3220 - 4,3250 lei/euro

Miercuri, 04 Februarie 2009, ora 11:14
1305 citiri
Cursul de schimb a crescut la 4,3220 - 4,3250 lei/euro

Leul s-a depreciat in raport cu euro dupa prima ora a sedintei interbancare de azi, iar cursul a urcat cu 1,55 bani, la 4,3220 - 4,3250 lei/euro, moneda nationala urmand astfel tendinta descendenta a valutelor emergente din regiune.

Chiar la deschidere leul s-a apreciat usor, in linie cu valutele din regiune, si cursul a scazut la 4,3000 - 4,3050 lei/euro, nivel cu aproape 0,5 bani sub cel de la finele sedintei precedente, cand euro a fost cotat la 4,3065 - 4,3100 lei, precizeaza Mediafax.

Pentru cateva momente paritatea a coborat la 4,2960 - 4,2990 lei/euro, insa ulterior, monedele statelor emergente au inceput sa scada in raport cu euro, iar leul a urmat tendinta descendenta.

Astfel, tranzactiile au fost efectuate la paritati din ce in ce mai mari, iar in jurul orei 10:05, euro era tranzactionat la 4,3220 - 4,3250 lei.

"Aprecierea usoara de la deschidere a fost determinata de sentimentul pozitiv al investitorilor, dupa cresterile inregistrate de bursele din SUA, insa apoi, odata cu intrarea valutelor din regiune pe depreciere, leul a inceput sa scada si el. Cererea comerciala de euro este in continuare ridicata, insa deprecierea leului este mai lenta decat cea a valutelor din regiune, deoarece majoritatea jucatorilor se asteapta la o noua interventie indirecta a bancii centrale", a spus un dealer.

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a anuntat, ieri, un curs de referinta de 4,2971 lei/euro, in scadere cu 0,16 bani comparativ cu nivelul calculat in ziua precedenta, de 4,2987 lei/euro. Comparativ cu nivelul de la finalul anului trecut, cand rata de schimb oficiala a fost de 3,9852 lei/euro, leul s-a depreciat cu 7,82% in raport cu moneda europeana.

Dobanzile practicate, azi, de bancile comerciale pentru sumele atrase la o zi au scazut usor fata de cele de marti, la 13% - 15%, dupa ce in sedinta anterioara au oscilat intre 14% si 16%.

#cotatii, #crestere, #curs, #euro, #leu, #schimb , #stiri BNR