Cursul valutar: 4,2578 lei/euro

Luni, 17 Ianuarie 2011, ora 13:25
1432 citiri
Cursul valutar: 4,2578 lei/euro

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a afisat luni un curs de referinta de 4,2578 lei/euro, cu 0,21% mai mic fata de sedinta precedenta, in vreme ce dolarul american a castigat teren in raport cu moneda nationala, ajungand la 3,2032 lei/dolar, conform NewsIn.

Cursul BNR de vineri a fost de 4,2669 lei/euro.

In prima parte a zilei, cursul monedei nationale a coborat constant de la 4,2655 la 4,2597 lei/euro.

Pentru dolarul american, BNR a afisat un curs de referinta 3,2032 lei/dolar, cu 0,39% mai mare fata de nivelul de 3,1906 lei/dolar din sedinta anterioara.

Pe piata internationala, cursul dolarului american s-a apreciat de la 1,3317 la 1,3253 dolari/euro, insa a pierdut teren pana la 1,3294 dolari/euro.

In regiune, zlotul polonez s-a depreciat de la 3,8566 la 3,8726 zloti/euro, dupa care s-a intarit la 3,8658 zloti/euro, in vreme ce moneda ungureasca s-a depreciat de la 275,65 la 276,30 forinti/euro, dar cursul a ajuns ulterior la 274,95 forinti/euro.

Pe piata monetara, dobanzile pe termen foarte scurt au scazut usor comparativ cu sedinta precedenta si se situeaza cu mult sub rata dobanzii de politica monetara, de 6,25% pe an.

BNR a afisat in prima parte a zilei un nivel mediu al dobanzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 2,00% pe an, fata de 2,13% in sedinta precedenta, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobanda a coborat la 2,50% pe an, de la 2,63% in sedinta anterioara.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#curs, #valutar, #euro, #dolar, #lei, #moneda, #nationala , #stiri BNR