Danila: se reduc cheltuielile si nu se creeaza noi locuri de munca

Marti, 12 Octombrie 2010, ora 16:20
1268 citiri
Danila: se reduc cheltuielile si nu se creeaza noi locuri de munca

Nicolae Danila, membru in Consiliul de Administratie al BNR, afirma ca in prezent se pune accent aproape exclusiv pe reducerea cheltuielilor bugetare, crescand somajul, fara sa asigure conditii pentru aparitia de noi locuri de munca, singurele care pot sa produca venituri noi, precizeaza Mediafax.

"Romania este pe cale sa sufere consecintele dezastruoase ale unei perioade caracterizata prin deficite cronice, care sa lase amprente grele la intern si sa duca la cresterea vulnerabilitatilor externe, tara noastra putand fi privita de partenerii si pietele internationale ca un risc suveran important", se arata intr-o prezentare sustinuta de Danila si postata pe pagina web a BNR.

Prezentarea, cu tema "Rolul sistemului bancar in reluarea cresterii economice", a fost sustinuta la Sibiu si Alba Iulia, in cadrul Zilelor Portilor Deschise pentru studentii economisti - 2010.

Danila spune ca politica Guvernului trebuie sa probeze ca este sustenabila si convingatoare pentru toti jucatorii de pe piata interna si externa cu politici fiscale prudente, care sa fie finalizate prin crearea de noi locuri de munca.

"Guvernul si Romania trebuie sa treaca imediat la etapa in care acorda atentie cuvenita prin masuri concrete atat consolidarii fiscale, cat si, mai ales, cresterii economice sustenabile.

In momentul actual se pune accentul aproape exclusiv pe reducerea cheltuielilor bugetare, crescand somajul si fara a se asigure aparitia de noi locuri de munca necesare folosirii la maxim posibil a resurselor umane potentiale, singurele in masura sa produca venituri noi, valoare adaugata, ca sursa principala pentru realizarea veniturilor bugetare in volum din ce in ce mai mare, si cu posibilitatea alocarii acestora in vederea cresterii economice viitoare, precum si pentru acoperirea gapului deosebit de riscant dintre resurse si nevoile fondului de pensii", a adaugat oficialul BNR.

El a aratat ca nivelul competitivitatii Romaniei pe termen lung, inclusiv cresterea productivitatii muncii, este data in primul rand de calitatea si structura capitalului uman si, de asemenea, ca prioritatile tarii trebuie sa fie rezolvate prin conlucrarea eficienta a politicilor monetare si fiscale.

"Actiunea proactiva pe linia unui mix de politici adecvat actualei etape este mai mult decat o prioritate, el trebuie sa fie urmat de rezultate care sa intareasca increderea romanilor, a pietelor si a partenerilor internationali.

In acest context rolul bancilor comerciale din Romania trebuie sa fie evident. Ele sunt chemate sa demonstreze angajamentul lor in ceea ce priveste relansarea economica a tarii, sa isi indeplineasca misiunea de cetatean corporativ. Ele atrag si administreaza o buna parte a resurselor financiare ale Romaniei, ele trebuie in acelasi timp sa foloseasca aceste resurse in interesul tuturor stakeholderilor (nu nu mai a shareholderilor si managerilor acestora).

Specialistii bancari trebuie sa isi mentina statutul de «bancher al economiei reale»", a mai spus Danila.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Ce a facut Marcel Bolos, ministrul de Finante, saptamana asta
Ce a facut Marcel Bolos, ministrul de Finante, saptamana asta
Proiectele de tip parteneriat public-privat reprezinta viitorul si de aceea am participat la IMF/WB Constituency Meeting 2024, pentru a discuta cu expertii si a vedea cum pot fi create noi...
Semn de criză? A doua lună consecutivă cu prăbușire a lucrărilor de construcții rezidențiale
Semn de criză? A doua lună consecutivă cu prăbușire a lucrărilor de construcții rezidențiale
Volumul lucrărilor de construcții a scăzut semnificativ pentru a doua lună consecutiv în România. Dacă pe parte de construcții inginerești prăbușirea începută în ianuarie a fost...
#banci, #cheltuieli, #consolidare, #creare, #economie, #fiscala, #locuri, #munca, #reducere , #stiri BNR