Georgescu: BNR intervine pe curs daca apar speculatii

Marti, 25 Mai 2010, ora 12:20
1232 citiri
Georgescu: BNR intervine pe curs daca apar speculatii

Banca Nationala are instrumentele si intervine pe piata valutara cand apar atitudini speculative, care pot distorsiona evolutia inflatiei si ameninta stabilitatea financiara, a declarat, marti, prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, precizeaza Mediafax.

"Daca intervin atitudini speculative din partea jucatorilor interni si externi, care pot distorsiona parametri precum inflatia si stabilitatea financiara, BNR are instrumente si va interveni pentru a corecta situatia", a raspuns Georgescu, intrebat care ar fi intervalul de variatie in afara caruia banca centrala ar considera necesara o interventie pe cursul de schimb.

Georgescu, prezent la Formul Financiar 2010, a mai aratat ca Romania va trebui in continuare sa acceseze de pe pietele externe, considerand ca finantarea deficitului trebuie sa se faca echilibrat, atat de pe piata interna, cat si de pe cele internationale.

El a aratat ca datoria publica este abia la jumatate din nivelul stabilit prin criteriile de la Maastricht, de 60% din PIB, si, in conditiile ajustarii deficitului bugetar, aceasta va fi mentinuta in limite rezonabile si in urmatorii ani.

"Parerea mea personala este ca la final masurile de incadrare in deficitul bugetar, stabilit pentru acest an cu FMI si Uniunea Europeana, vor fi realizate. (...) Daca se respecta masurile asumate, s-ar putea ca anul viitor sa nu mai fie nevoie de un nou acord si Romania sa se poata finanta independent de pe piete", a mai spus Georgescu.

 

Prețuri imense la Mamaia Nord și la Poiana Brașov. Cât a ajuns să coste o noapte de cazare pentru minivacanța de 1 Mai și Paște
Prețuri imense la Mamaia Nord și la Poiana Brașov. Cât a ajuns să coste o noapte de cazare pentru minivacanța de 1 Mai și Paște
România continuă să fie pe primul loc în UE când vine vorba despre inflație. Un bun exemplu în acest sens reprezintă tarifele din stațiuni, stabilite de hotelieri. Față de anul trecut,...
#bnr, #curs, #financiara, #inflatie, #stabilitate , #stiri BNR