Georgescu, Popa si Olteanu au primit aviz favorabil in Comisii pentru pozitii executive in BNR

Miercuri, 07 Octombrie 2009, ora 10:11
1757 citiri
Georgescu, Popa si Olteanu au primit aviz favorabil in Comisii pentru pozitii executive in BNR

Florin Georgescu, pentru prim viceguvernator, si Cristian Popa si Bogdan Olteanu, pentru cele doua functii de viceguvernator, au primit aviz favorabil in Comisiile reunite de buget-finante din Parlament pentru pozitii executive in noul Consiliu de Administratie al BNR.

Pentru membri simpli in CA au fost avizati favorabil Nicolae Danila (sustinut de PSD), Marin Dinu (PSD), Napoleon Pop (PNL), Virgiliu Stoenescu (PDL) si Agnes Nagy (UDMR). Lucian Croitoru, Daniel Daianu si Silviu Cerna nu primit suficiente voturi pentru un aviz favorabil.

"Speram ca birourile permanente sa se reuneasca pana cel tarziu joi, dar este posibil chiar si maine (miercuri)", a declarat preseditnele Comisiei de buget-finante din Camera Deputatilor, Viorel Stefan. In urma votului, PSD a obtinut trei locuri in CA, PDL si PNL cate doua, iar UDMR unul.

Mugur Isarescu a primit aviz favorabil in unanimitate pentru un nou mandat de guvernator, in conditiile in care nu a avut niciun contracandidat.

Consiliul de Administratie al BNR, in care se iau deciziile majore, precum cele de politica monetara, este format din noua membri, din care patru cu functie executiva (guvernatorul, prim-viceguvernatorul si doi viceguvernatori).

In actualul mandat, care expira in 10 octombrie, membrii CA ai BNR sunt: Mugur Isarescu, guvernatorul BNR, Florin Georgescu - prim-viceguvernator, Eugen Dijmarescu - viceguvernator, Cristian Popa - viceguvernator, Silviu Cerna, Maria Ene, Agnes Nagy, Napoleon Pop si Virgiliu Stoenescu.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#bnr, #georgescu, #isarescu, #olteanu, #popa , #stiri BNR