Ghetea: provizionarea pentru titluri de stat, neadecvata pentru banci

Marti, 08 Decembrie 2009, ora 12:05
1759 citiri
Ghetea: provizionarea pentru titluri de stat, neadecvata pentru banci

Sistemul actual, care prevede provizionarea pentru titlurile de stat la final de an, este neadecvat, pentru ca ar putea descuraja bancile sa investeasca inastfel de instrumente, a declarat marti presedintele Asociatiei Romane a Bancilor (ARB), Radu Gratian Ghetea, informeaza NewsIn.

"Sistemul de provizionare actual pentru titlurile de stat este neadecvat si destul de departe de ce se intampla (in realitate). E un mecanism nu prea bine testat si neindicat. Nu e bine sa descurajam sistemul bancar sa faca investitii in titluri de stat", a afirmat Ghetea.

El a adaugat ca asociatia bancilor a propus bancii centrale revizuirea sistemului actual pentru constituirea provizioanelor.

"Suntem preocupati, pentru ca in acest an au fost mult mai multe emisiuni de titluri de stat si tot mai multe banci au cumparat astfel de titluri", a subliniat Ghetea.

De la inceputul acestui an, Ministerul Finantelor a vandut titluri de stat de circa 62,5 miliarde lei, in conditiile in care in intregul an 2008 atrasesera doar 12,5 miliarde lei prin emisiuni de titluir de stat in lei.

In prezent, sistemul de provizionare prevede ca, daca o banca are titluri de stat, trebuie sa le inregistreze la valoarea pietei, in conditiile in care in Romania nu exista o piata activa a titlurilor de stat, astfel ca "te trezesti ca trebuie sa faca provizioane pentru eventuale pierderi, iar daca ai castig nu se tine cont", a explicat Ghetea.

In legatura cu trecerea la standardele internationale de raportare financiara (IFRS) la provizionare, solicitata de bancile romanesti, presedintele ARB a spus ca, personal, crede ca Ministerul Finantelor si BNR "se gandesc ca prin aceasta raportare ar putea scapa de sub control modul cum se fac provizioanele, pentru ca prin IFRS managementul fiecarei banci poate decide modul de constituire a provizioanelor", fiind mult mai flexibil.

 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#banci, #ifrs, #provizioane, #stat, #titluri , #stiri BNR