Imprumuturile in valuta, preferate de populatie si companii in iunie

Miercuri, 23 Iulie 2008, ora 12:34
938 citiri
Imprumuturile in valuta, preferate de populatie si companii in iunie

Ritmul anual de crestere a creditelor acordate de banci populatiei si firmelor s-a accentuat in iunie la 63,4%, de la 61,3% in mai, pe fondul unui avans al imprumuturilor in valuta de peste doua ori mai rapid decat al celor in lei, a anuntat, miercuri, Banca Nationala a Romaniei (BNR).Creditul neguvernamental insuma, la finalul lunii iunie, 178,18 miliarde lei (48,85 miliarde euro), in crestere cu 3,7% fata de mai.


Avansul a accelerat fata de intervalul mai 2007- mai 2008, cand s-a inregistrat o crestere cu 61,3% a creditelor acordate populatiei si firmelor, arata banca centrala.


Cel mai mult au crescut in iunie imprumuturile in valuta acordate populatiei, cu 6,5% fata de luna precedenta - si cu 131,5% fata de iunie 2007 - pana la 48,87 miliarde lei (echivalentul a 13,4 miliarde euro).


In schimb, creditele catre populatie in moneda nationala au avansat mai lent, cu doar 1,8% fata de mai (si cu 36,4% fata de iunie 2007), pana la 38,04 miliarde lei (echivalentul a 10,4 miliarde euro).


La finalul lunii iunie, 55,08% din valoarea imprumuturilor acordate de banci populatiei si firmelor era reprezentata de credite in valuta (pondere in crestere accentuata, de la 54,38% in mai), restul de 44,92% fiind in lei.


Creditele in valuta acordate firmelor insumau la finalul lunii iunie 49,26 miliarde lei (13,5 miliarde euro), in crestere cu 3,6% fata de mai si cu 60,3% fata de iunie 2007, in timp ce imprumuturile in lei acordate companiilor erau la jumatatea anului de 42 miliarde lei (11,5 miliarde euro), valoare cu 2,4% mai mare decat la sfarsitul lunii precedente si cu 43,3% peste nivelul din iunie 2007.


Creditul guvernamental (al administratiei centrale, administratiilor locale, administratiilor sistemelor de asigurari sociale) a crescut in luna iunie cu 4,2% fata de luna anterioara pana la 11,066 miliarde lei (echivalentul a 3,03 miliarde euro).


Fata de aceeasi perioada a anului anterior, creditul guvernamental a crescut cu 31,8% (21,4% in termeni reali) in iunie 2008, se mai arata in raportul BNR.


Masa monetara in sens larg (M3) - care cuprinde numerarul in circulatie, depozitele overnight, depozitele cu durata initiala de pana la doi ani inclusiv si alte instrumente financiare - a crescut in iunie cu 2,5% fata de luna anterioara, pana la 161,5 miliarde lei (echivalentul a 44,28 miliarde euro). Fata de luna iunie 2007, cresterea a fost de 38,9%.


In termeni reali, masa monetara in sens larg a crescut in iunie cu 2,2% fata de mai si cu 27,9% fata de iunie 2007.