Isarescu: "inundatia valutara" poate fi mai periculoasa decat "seceta valutara"

Miercuri, 20 Aprilie 2011, ora 12:42
1238 citiri
Isarescu: "inundatia valutara" poate fi mai periculoasa decat "seceta valutara"

Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, apreciaza ca "inundatia valutara" poate fi mai periculoasa decat "seceta valutara", in contexul in care banca centrala ar fi nevoita, pentru a impiedica aprecierea leului sa cumpere din nou valuta, a declarat, miercuri, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, citat de Mediafax.

In opinia lui Isarescu, "inundatia valutara" poate fi chiar mai periculoasa decat "seceta valutara". "Cum procedezi cand ai intrari mari de capital? Poti sa reduci dobanda la 1% cand ai inflatie de 6%? Se poate, dar noi n-am avut curajul s-o facem. Oricum, ieseam total din ceea ce se numeste tintirea inflatiei", a mai spus Isarescu, referindu-se la situatia de dinainte de 2009.

"Acum m-am uitat pe ecrane si dobanzile se duc sub 2%. Ma intreb chiar de ce se duc sub 2,25%, cat plateste BNR (pentru facilitatea de depozit - n.r.), si cursul se apreciaza. Cum sa rezolvam aceasta problema, unde sa ne mai ducem cu dobanzile in jos? Poate mai facem ceva inovatii, pentru ca si asa la BCE  suntem cunoscuti drept banca centrala cu cele mai multe inovatii", a spus Isarescu, la prezentarea studiului elaborat de Lucian Croitoru privind atacul speculativ din octombrie 2008.

Leul s-a apreciat cu 4,5% fata de euro de la inceputul anului, de la un curs de 4,2848 lei/euro, la finele lunii decembrie 2010 , la 4,0910 lei/euro, paritatea oficiala de marti. In sesiunea de luni, banca centrala a anuntat un curs de referinta de 4,0869 lei/euro, cel mai redus nivel din martie 2010.

Guvernatorul BNR a aratat ca, pentru "a nu permite" aprecierea monedei nationale, banca centrala ar trebui din nou sa cumpere valuta, ceea ce ar relua ciclul de lichiditate excesiva si ar pune o presiune suplimentara pe dobanzile oricum la nivel foarte jos.

"Exista un exces de lichiditate in lume. Se vede cel mai bine pe pietele din Turcia si Brazilia, dar si Rusia are ceva fluxuri. Sa vedem cum or sa se descurce. Fluxurile de capital or sa schimbe in totalitate paradigmele", a mai spus Isarescu.

Referindu-se la situatia din toamna anului 2008, Isarescu a mentionat ca banca centrala nu a mai atras depozite din piata interbancara din luna septembrie a acelui an, cand bancile au plasat patru miliarde de lei.

El a mai amintit ca BNR a atras atentia inca din luna mai 2008 ca se incheie ciclul in care banca centrala va fi debitor net si ca bancile ar trebui sa fie mult mai atente la lichiditate.

 

In urma cu doua saptamani, Isarescu declara intr-un interviu pentru MEDIAFAX ca operatiunile BNR din octombrie 2008 au urmarit stoparea unui atac de panica si nu "apararea monedei nationale", pentru a evita ca presiunile de retragere a valutei sa nu se transforme intr-o migratie a economiilor din lei in valuta, care ar fi afectat rezervele valutare.

"Panica bancara odata declansata nu se oprea numai la retragerea disponibilitatilor din conturile in valuta si se misca inevitabil pe procesul de convertire a economisirilor din lei in valuta. Daca nu am fi oprit panica, aceasta a doua etapa ar fi epuizat intr-adevar rezervele bancii centrale. A apara moneda nationala nu este o chestiune de mandrie, este o chestiune vitala pentru soarta unui intreg sistem bancar si pentru soarta unei tari. Aici nu ne putem juca cu superficialitati", a afirmat guvernatorul BNR.

Seful bancii centrale este de acord ca in acea perioada au existat retrageri semnificative din toate pietele emergente, dar, potrivit lui Isarescu, faptul ca BNR a lasat ulterior leul sa se deprecieze arata ca BNR nu urmarea un curs anume, ci panica, retragerile de lichiditate in valuta, si iesirea dintr-un cerc vicios creat de contextul international.

Din aceasta perspectiva, Isarescu apreciza ca interventia BNR si-a atins obiectivul.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#isarescu, #bnr, #apreciere leu, #curs valutar, #reducerea dobanzilor , #stiri BNR