MFP a atras 939,2 milioane euro din piata, la un randament mediu de 4,89%

Miercuri, 04 Mai 2011, ora 18:40
1076 citiri
MFP a atras 939,2 milioane euro din piata, la un randament mediu de 4,89%

Ministerul Finantelor Publice (MFP) a vandut miercuri obligatiuni cu maturitate la 3 ani in valoare de 939,2 milioane euro, la un randament mediu de 4,89% si o rata a cuponului de 4,50%, potrivit datelor Bancii Nationale a Romaniei (BNR), preluate de NewsIn.

Valoarea anuntata a licitatiei era de 600 milioane euro. Bancile au depus cereri de cumparare de 1,247 miliarde euro.

Ministerul Finantelor Publice a anuntat ca pentru trimestrul al doilea din 2011 vrea sa atraga intre 13 si 15 miliarde de lei de pe piata interna prin emisiuni de titluri de stat.

Ministerul Finantelor Publice a atras circa 41,038 miliarde lei pe parcursul lui 2010. In 2009, Finantele au luat din piata aproape 65 miliarde lei (peste 15 miliarde euro), de peste cinci ori mai mult decat in 2008.

#ministerul finantelor, #obligatiuni, #bnr , #stiri BNR