MILA BANCILOR: "Nu va exista o mare executie a creditelor neperformante"

Vineri, 22 Iulie 2011, ora 16:04
3308 citiri
MILA BANCILOR: "Nu va exista o mare executie a creditelor neperformante"

Bancile sunt increzatoare in recuperarea creantelor, de aceea promit romanilor ca nu vor organiza o executare in masa a creditelor neperformante. "Procesul de recuperare a creantelor bancare in urma creditelor neperformante din imobiliare va fi unul normal. Nu va exista o executie in masa", a declarat pentru Bloombiz.ro, Mircea Busuioceanu, Chief Risk Officer Raiffeisen Bank.

"Pe piata locala nu s-a pus niciodata problema ca bancile sa fie salvate. Bancile au invatat foarte multe, Intreaga economie a trecut printr-un proces de maturizare in urma acestei crize. In ceea ce priveste piata internationala, a fost vorba de un vid de reglementare, iar compensarea vidului de reglementare e un lucru natural", a declarat pentru Bloombiz, Mircea Busuioceanu, Chief Officer Risk Raiffeisen Bank.

In opinia acestuia, orice criza are mai multi vinovati, insa important e ca institutiile financiare sa nu mai repete greselile din trecut.

Busuioceanu considera ca imbunatatirea rating-ului de tara va avea un efect pozitiv in perioada urmatoare chiar si in industria bancara, in contextul in care Romania incearca sa intre pe o panta ascendenta.

"Doua din cele 3 agentii mari de rating catalogheaza Romania ca fiind <<investment grade>>, ceea ce da o nota pozitiva pentru economia Romaniei, in special in ceea ce priveste atragerea de investitii straine", a declarat reprezentantul Raiffeisen Bank.

Cu toate ca sectorul bancar romanesc are un portofoliu destul de mare de credite neperformante din imobiliare, Busuioceanu spune ca din partea bancilor nu va exista o executie mare intrucat institutiile financiare sunt increzatoare in recuperarea creantelor odata cu venirea capitalului strain pe piata.

"Procesul de recuperare a creantelor bancare in urma creditelor neperformante din imobiliare va fi unul normal. Nu va exista o executie in masa. Se intampla in toate tarile din Europa astazi. Solutiile tin de lichiditatea pietei care va primi semnale pozitive inclusiv din imbunatatirea rating-ului de tara de catre Fitch", a mai subliniat acesta.

Potrivit acestuia, pana in 2008 investitiile straine au sustinut puternic sectorul imobiliar. De aceea, atragerea investitorilor straini va da “o gura de aer”chiar si sectorului bancar.

Creditarea in valuta, "un rau" necesar

In opinia lui Busuioceanu, creditarea in valuta este o necesitate in industria exportatoare. Prin urmare, aceasta nu va fi niciodata interzisa.

Insa, reprezentantul Raiffeisen atrage atentia asupra faptului ca orice roman care isi doreste sa contracteze un credit ar trebui sa ia in considerare riscurile la care se expun in momentul in care opteaza pentru valuta.

De aceea, Busuioceanu, este de parere ca pentru moment, creditarea in moneda locala ramane cea mai buna optiune.

 

Vezi mai multe in video

Infinix intră pe piața din România! Producătorul oferă telefoane de buget, cu specificații decente. Care sunt prețurile
Infinix intră pe piața din România! Producătorul oferă telefoane de buget, cu specificații decente. Care sunt prețurile
Compania Infinix Mobility, cunoscută pentru tehnologiile inovative și telefoanele de buget, mid-range și high-end, își extinde acum operațiunile pe piața din România. Fondată în 2013,...
Cum obții o întâlnire cu bărbatul de 1.500 de miliarde de dolari: Ai nevoie de o idee și un om
Cum obții o întâlnire cu bărbatul de 1.500 de miliarde de dolari: Ai nevoie de o idee și un om
Marii bogătași și finanțatori de la New York, Londra sau Hong Kong tânjesc chiar pentru o întâlnire de doar 10 minute cu unul dintre cei mai căutați bărbați din Orientul Mijlociu....
#bnr, #creante bancare, #creditare, #creditare valuta, #credite neperformante, #criza, #executare credite , #stiri BNR