Nivelul scazut al productivitatii muncii intarzie adoptarea euro

Vineri, 13 Mai 2011, ora 18:01
2085 citiri
Nivelul scazut al productivitatii muncii intarzie adoptarea euro

Diferentialul dintre productivitatea muncii in Romania si zona euro este un factor important care poate intarzia adoptarea monedei unice, deoarece dupa intrarea in Uniunea Monetara ajustarea economica se face prin intermediul salariilor si somajului, a declarat Nicolae Danila, membru al CA al BNR, citat de NewsIn.

"Diferentialul dintre productivitatea muncii in Romania si zona euro este un factor important care poate intarzia adoptarea monedei unice.

Dupa intrarea in Uniunea Economica si Monetara ajustarea economica se face prin intermediul salariilor si somajului, nu prin cursul de schimb sau rata dobanzii.

De aceea, economia Romaniei trebuie sa aiba un nivel comparabil al productivitatii muncii si al flexibilitatii structurii de productie, pentru ca ajustarile (ciclice si/sau determinate de crize) sa se poata face fara costuri mari", potrivit unei prezentari sustinute de Nicolae Danila la Universitatea Ovidius din Constanta.

Potrivit lui Nicolae Danila, recuperarea diferentei de dezvoltare intre Romania si zona euro nu poate fi obtinuta decat printr-o crestere economica fara dezechilibre macroeconomice, care sa aiba un ritm mai alert decat cel al zonei euro.

"Altfel spus, productivitatea capitalurilor uman si financiar din Romania trebuie sa fie mai mare decat cea din zona euro", sustine Nicolae Danila.

Acesta sustine ca, inainte de criza economica, Romania inregistra o dinamica a productivitatii muncii mai mare decat cea din zona euro.

Aceasta era o buna premisa pentru procesul de recuperare economica insa, din pacate, cresterea economica nu era sanatoasa, fiind insotita de dezechilibre la nivel macroeconomic.

"Unul dintre dezechilibrele majore a fost chiar cel care priveste capitalul uman, pentru ca viteza de crestere a salariului din Romania depasea nivelul productivitatii si aprecierii leului.

Acesta este motivul pentru care ajustarea in ceea ce priveste ritmul productivitatii muncii in Romania a fost mai severa decat in zona euro.

Altfel spus, trebuie recuperate acum castigurile salariale nejustificate de logica pietei din perioada anterioara crizei economice", a mai spus reprezentantul BNR.

Nicolae Danila considera ca este probabil ca aceste ajustari sa fie necesar sa continue pentru ca nivelul inflatiei din Romania sugereaza o problema structurala, de alocare a resurselor intre ramurile economice.

"Miscarea capitalului uman va fi inevitabila pe termen mediu", a mai spus reprezentantul BNR. 

#adoptarea euro, #productivitatea muncii, #salarii, #somaj, #zona euro , #stiri BNR