Piata financiara asteapta leul sub patru unitati la euro

Vineri, 08 Mai 2009, ora 08:36
1341 citiri
Piata financiara asteapta leul sub patru unitati la euro

Analistii de pe piata financiara merg dincolo de mesajul guvernatorului, spunand ca nu este exclus momentul unui leu cotat sub patru unitati pe euro, varianta respinsa insa de sefii de companii si de proprietarii de businessuri.

Leul ar putea intra in perioada de glorie, adica sa treaca sub pragul de 4 lei/euro, nivel pe care piata financiara nu il exclude, pe termen scurt.

Avantajati sunt debitorii in euro, dar si cei care s-au imprumutat in lei, de vreme ce dobanzile la creditele in lei sunt asteptate sa se diminueze cu cel putin 0,5 puncte procentuale.

Majoritatea dobanzilor la creditele in lei sunt calculate in functie de indicatorul ROBOR, iar dobanzile pe piata interbancara tind sa se reduca, aceasta fiind si intentia BNR.

Leul, impulsionat de evolutia favorabila din regiune, s-a apreciat ieri cu 3,57 bani, la 4,1281 lei/euro, cel mai redus nivel din ultimele trei saptamani.

“Nu este exclus sa cada sub nivelul de 4 lei/euro. Pe termen scurt, este posibil sa se aprecieze, insa, pentru sfarsitul anului, ne mentinem prognoza de 4,7 lei/euro”, estimeaza Vlad Muscalu, senior economist la ING Bank Romania.

"Nu cred ca, pe termen scurt, cursul de schimb leu/euro va scadea sub 4 lei si cred ca nici nu ar fi indicat sa se forteze acest lucru.

Adevarata valoare a euro este undeva la 4,2-4,25 lei, iar numai la acest nivel exportatorii locali pot supravietui crizei. Daca leul scade sub acest prag, aproape trei sferturi dintre exportatori vor da faliment”, a declarat ieri pentru Business Standard omul de afaceri George Copos, proprietarul grupului de firme Ana.

#bnr, #financiara, #guvernator, #ing, #isarescu, #leu, #piata, #unitati , #stiri BNR