BRD: Cel mai plauzibil scenariu dupa majorarea TVA este o inflatie de 5-6%

Marti, 06 Iulie 2010, ora 13:13
1744 citiri
BRD: Cel mai plauzibil scenariu dupa majorarea TVA este o inflatie de 5-6%

Majorarea TVA cu cinci puncte procentuale nu se va translata in mod egal in preturi, iar inflatia de la finele anului se va limita intre 5% si 6%, a declarat, marti, Florian Libocor, economistul sef al BRD - Group Societe Generale, precizeaza Mediafax.

"Nu se va transmite atat de mult in preturi modificarea de TVA, avand in si vedere ca la mai multe produse taxa ramane nemodificata. Cel mai plauzibil scenariu este intre 5-6%. Majorarea TVA este o masura luata de ultima instanta, dar din punct de vedere functional este complet nefunctionala. Orice carte iti spune ca in perioade de recesiune nu trebuie sa cresti taxele (...), dar trebuia sa convingem partenerii internationali. I-am convins, transa a fost eliberata", a spus economistul sef al BRD la seminarul "Mediafax talks about banking".

In acest context, Libocor a aratat ca iminenta transei de la FMI nu a avut legatura, asa cum s-a transmis publicului, cu plata salariilor din perioada urmatoare si nici cu eliberarea transei de la Comisia Europeana, programata pentru septembrie.

"Mesajele catre public trebuie sa fie mai corecte, altfel se va intampla ceva asemanator cu ce a fost saptamana trecuta, cand populatia a cumparat in mod gresit euro. Cred ca e vorba si despre calitatea comunicarii. Cei care au cumparat peste 4,3 lei/euro probabil vor vinde in pierdere. Leul nu cade, a trecut doar printr-o volatilitate ridicata pe perioada de tensiune", a explicat Libocor.

El a aratat ca investitia in valuta nu aduce un castig semnificativ pentru omul obisnuit, iar fata de economisirea clasica in banci presupune riscuri mult mai ridicate.

"Daca facem calculul dintre minimul si maximul anului, randamentul cel mai inalt care putea fi obtinut este de 8,67%. Daca o persoana mergea la depozit avea un castig tot de 8 - 9%. Dar cat de multi au putut sa cumpere la minimul interbancar si sa vanda la maximul interbancar. Niciunul", a continuat Libocor.

Economistul sef al BRD crede ca rata de schimb se va stabiliza in intervalul 4,1 lei/euro - 4,3 lei/euro.

El a adaugat ca banca centrala este intr-o situatie dificila si este greu sa decida o majorare a dobanzii, intrucat aceasta s-ar reflecta repede in ridicarea costului la creditele in moneda nationala.

”Taxa pe soare” va fi abrogată prin OUG. Ce propune Ministerul lui Sebastian Burduja
”Taxa pe soare” va fi abrogată prin OUG. Ce propune Ministerul lui Sebastian Burduja
Ministerul Energiei va propune abrogarea printr-o ordonanţă de urgenţă a „taxei pe soare” pentru prosumatori, a anunţat ministrul PNL Sebastian Burduja. Liberalul a adăugat că această...
#brd, #curs, #fmi, #inflatie, #taxe, #transa, #tva , #stiri BRD