Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Actionarii FP au aprobat anularea actiunilor rascumparate

Actionarii FP au aprobat anularea actiunilor rascumparate


Actionarii Fondului Proprietatea au fost de acord cu anularea actiunilor rascumparate, precum si cu un nou program de rascumparare, a declarat miercuri Greg Konieczny, vicepresedintele Templeton Emerging Markets Group si Manager de Fond la Fondul Proprietatea.

"A doua convocare a Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor care a avut loc mai devreme in cursul acestei luni pentru anularea actiunilor rascumparate anul trecut, 1,7% din toate actiunile emise, deoarece intre timp a existat o modificare in actul nostru constitutiv care a redus cvorumul necesar de la 50% la 25%, astfel ca hotararea a fost aprobata de catre actionari cu peste 99% din voturi pentru.

Acest lucru va avea in final un efect pozitiv asupra pretului actiunilor. Mai intai asupra activului net per actiune. Credem ca atunci cand aceasta actiune isi va face efectele, valoarea activului net per actiune va creste cu 1,7%, iar momentul va fi probabil in august anul acesta", a spus Greg Konieczny.

De asemenea, el a spus ca actionarii au fost de acord cu demararea unui nou program de rascumparare de actiuni.

"Am mai avut o alta AGEA cu mai multe hotarari, cea mai importanta fiind aceea referitoare la rascumpararea de actiuni. Un nou program pentru aproape 8% din actiunile emise. Actionarii au fost de acord cu peste 98% si vom avea posibilitatea sa rascumparam mai multe actiuni si sa crestem cererea pentru actiunile Fondului Proprietatea", a mai spus Greg Konieczny.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: NewsIn
Articol citit de 931 ori