Actiunile Fondul Proprietatea ar putea sari de 1 leu, gratie listarii la Londra si rascumpararilor

Vineri, 31 Octombrie 2014, ora 11:54
1771 citiri
Actiunile Fondul Proprietatea ar putea sari de 1 leu, gratie listarii la Londra si rascumpararilor
Foto: fondulproprietatea.ro

Fondul Proprietatea (FP) are un potential ridicat de apreciere, existand premisele depasirii pragului de 1 leu/actiune, potrivit analisitilor casei de brokeraj Tradeville.

Acest lucru este posibil in principal pe fondul programelor de rascumparare si al ofertei publice, precum si al listarii secundare pe bursa din Londra, care ar spori interesul si pentru alte companii de pe BVB, considera specialistii.

"Consideram ca potentialul de crestere al Fondului Proprietatea este in continuare atractiv si ne asteptam ca titlurile FP sa testeze pana la finalul anului pragul de 1 leu/actiune, dar in acelasi timp exista argumente suficiente pentru depasirea acestei zone pe parcursul anului urmator", spune Bogdan Gherghe, analist al casei de brokeraj Tradeville.

Principalul argument pentru aprecierea actiunilor Fondului Proprietatea ar fi presiunea actionarilor in sensul reducerii discountului dintre cotatiile bursiere si activul net, tinta actuala fiind trasata la 15%.

Strategia administratorului ramane in continuare axata pe programele actuale de recompensare a actionarilor prin rascumparari sau dividende speciale acordate sub forma reducerii capitalului social. De asemenea, in contextul trecerii spre statutul de piata emergenta, piata locala de capital prezinta un potential important de apreciere ce ar favoriza atragerea de investitori si, implicit, o potentiala crestere a valorii activelor nete din portofoliul FP.

Impactul ofertei publice

Recent, administratorul FP a anuntat ca, din 3 noiembrie, da startul ofertei de achizitionare a unui pachet de 750 milioane de actiuni, ultima zi de participare fiind 2 decembrie, in timp ce pretul oferit este de 1,11 lei/actiune, cu circa 17% peste cotatiile curente, iar metoda de alocare va fi pro-rata.

In cazul in care toate actiunile disponibile ar fi subscrise, fiecare investitor va putea sa vanda circa 6,36% din participatia detinuta in oferta, insa este de asteptat ca acest procent sa fie imbunatatit, anticipand ca circa 85% din numarul de actiuni vor fi subscrise. "In plus, ne asteptam ca, ulterior, FP sa achizitioneze mai agresiv restul de circa 200 milioane de actiuni ramase disponibile in al patrulea program de rascumparari", opineaza analistul Tradeville.

Impulsul listarii la Londra

"Listarea secundara la Londra ar genera un impuls suplimentar pozitiv avand in vedere ca ar putea asigura accesul catre un grup vast de potentiali investitori, care nu sunt in acest moment activi pe piata de la BVB, dar ar putea fi atrasi de potentialul Fondului Proprietatea sau de celelalte companii din portofoliu.

Cresterea vizibilitatii pentru FP si pentru restul societatilor detinute de fond ar putea sa genereze un efect pozitiv indirect si pentru BVB, chiar daca initial o parte din rulajele zilnice ar migra catre o alta bursa", spune analistul Tradeville.

Pentru listarea la Londra este necesara modificarea reglementarilor de catre ASF, insa e de asteptat ca in urmatoarele luni sa aiba toate avizele. FP are deja documentatia pregatita, societatea estimand ca evenimentul va avea loc la finalul lunii noiembrie. Termenul efectiv de listare ar fi de aproximativ o saptamana de la depunerea documentelor la Bursa din Londra.

"Pentru evolutia viitoare nu ar fi de neglijat nici efectul pozitiv al listarilor programate pentru anul urmator, in special Hidroelectrica, a doua cea mai importanta participatie din portofoliu, care reprezinta circa 14,32% din activele nete, dar si o potentiala vanzare a unor detineri din din companiile private de energie, cum este ENEL", spune Gherghe.

Cele doua evenimente ar putea oferi o imagine mai buna asupra activelor nete si ar genera o parte din lichidatile necesare pentru urmatoarele programe de rascumparari.

#actiuni fondul proprietatea, #potential crestere Fondul Poprietatea, #listare Londra Fondul Proprietatea , #Actiuni fondul proprietatea