BVB: Actiunile Fondului Proprietatea au scazut cu 3,6%

Joi, 11 Octombrie 2012, ora 15:10
1412 citiri
BVB: Actiunile Fondului Proprietatea au scazut cu 3,6%

Bursa a scazut cu 1,18% in prima parte a sedintei, iar actiunile Fondului Proprietatea au coborat cu 3,62% si s-au apropiat de pragul psihologic de 0,5 lei/titlu, dupa ce Curtea de Apel Bucuresti a anulat hotararea AGA prin care Templeton a fost numit administrator.

Situatie incerta la Fondul Proprietatea: Numirea Franklin Templeton ca administrator, anulata

Instanta a decis, miercuri, irevocabil, anularea unei hotarari AGA a Fondului Proprietatea (FP) din septembrie 2010 prin care a fost modificat statutul, iar compania Franklin Templeton a fost numita administrator al FP.

Franklin Templeton a transmis tot miercuri Bursei un raport in care spunea ca va continua sa administreze Fondului Proprietatea, in conformitate cu statutul actual, avand in vedere ca versiunea la care face referire decizia instantei nu este cea in vigoare in prezent.

Titlurile Fondului Proprietatea au fost suspendate miercuri dupa decizia CAB, iar joi dimineata au deschis in scadere cu 2,76%. Corectia a continuat, iar cel mai redus pret atins a fost de 0,5025 lei/actiune, respectiv cu 4,3% sub ultima cotatie de miercuri.

La mijlocul sedintei, titlurile Fondului Proprietatea erau in scadere cu 3,62%, la 0,506 lei. Cu aceste actiuni au fost realizate 541 de tranzactii in valoare cumulata de 4,2 milioane lei.

In acelasi timp, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, era in scadere cu 1,44%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, se plasa cu 1,35% sub nivelul de miercuri. Indicele BET-XT reflecta evolutia primelor 25 de actiuni romanesti in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de actiuni, inclusiv titlurile bancii austriece Erste (EBS), a scazut cu 1,18%, iar indicele BET-NG, al actiunilor companiilor din sectorul energetic, a coborat cu 0,38%.

Totodata, indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea, a ajuns cu 1,78% sub nivelul sedintei precedente.

Investitorii au tranzactionat in total actiuni de 13,5 milioane lei (2,9 milioane euro), valoare de cinci ori peste rulajul din prima parte a sesiunii de miercuri, de 2,6 milioane lei (570.000 de euro). Aproape jumatate din lichiditatea de joi a fost asigurata de un deal cu 0,96% din actiunile SIF Moldova (SIF2).

Tranzactia negociata a fost realizata la 1,32 lei, pret cu 1,42% sub ultima cotatie de miercuri, iar pe piata principala actiunile au coborat cu 1,57%, la 1,318 lei. Operatiunile de pe piata principala au cumulat 388.000 de lei.

La mijlocul sedintei de la Bucuresti, bursele vest-europene avansau cu pana la 0,7%, revenind dupa ce la deschidere au scazut usor pe fondul deciziei agentiei de rating Standard & Poor's (S&P) de a reduce ratingul Spaniei cu o treapta deasupra categoriei "junk" a activelor cu caracter speculativ.

Spania, la un pas de categoria "junk"

#actiuni fondul proprietatea, #actiuni Fondul Proprietatea BVB, #administrator Fondul Proprietatea, #Franklin Templeton Fondul Proprietatea , #Actiuni fondul proprietatea