Burse cu ferpar

Joi, 19 Iunie 2008, ora 12:37
1362 citiri
Burse cu ferpar

Piata chineza (vorbim de indicele SSE Compozit) a pierdut peste 50% din octombrie 2007. Nu este singura victima de proportii de pe continentul asiatic : indicele Sensex al bursei din Bombay este mai "usor" in acest moment cu 5000 de puncte (aproximativ 25%) fata de valorea pe care o avea in urma cu 6 luni.

Piata din Malaezia a pierdut la randul sau 20% din maxime iar in Vietnam scaderea este de peste 60% ! 

Miracolul chinez

De la 1570 de puncte la inceputul lui august 2006, piata chineza consemna o crestere exploziva : aproape 400% in 14 luni. Rachetele sunt bune doar pentru a semnaliza naivilor sa pregateasca exitul investitorilor cu experienta iar indicele SSEC, care a coborat de la 6000 la 2700 de puncte in 8 luni, ilustreaza cel mai bine acest lucru.

Pe grafic, indicele se afla sub mediile mobile de 100 si 200 zile si ameninta sa iasa si din benzile Bollinger. Chiar daca pe termen scurt poate experimanta reveniri mai consistente, semnalul este clar unul de continuare a scaderii.


Entuziasm si depresie

Scenariul umflarii pietei cheneze seamana, doar aparent surprinzator, cu marirea si decaderea Radaq-ului in intervalul martie 2007-martie 2008. Actiuni care au urcat la PER-uri nesustenabile, de aproape 100 (va amintiti de dotcomurile anilor 1999-2000 ?) si-au revenit apoi brutal la multipli pret/castig pe actiune mult mai terestri.

In ciuda cresterii economice sustinute din ultimii 30 de ani (cu o medie de aproximativ 10% pe an !), China ramane totusi o tara relativ saraca, cu un venit mediu lunar de aproximativ 150 de dolari, 800 de milioane de chinezi traind inca in mediul rural cu strictul necesar.

Explozia din constructii a fost insa impresionanta, contrazicand  tot ce se presupunea a fi rata decenta de crestere, explicatia unei asemenea ascensiuni fiind forta de munca incredibil de ieftina (200 de milioane de muncitori " migranti ", proveniti in special din mediul rural asigura mana de lucru permanenta din constructii, muncind pe salarii de mizerie si fara sa-si vada luni sau chiar ani familiile).

Cine doreste sa mizeze pe ratele mari de crestere din China, ar trebui sa reflecteze mai atent la puterea reala de cumparare a chinezilor, un popor foarte econom. Exceptand o patura de imbogatiti peste noapte din activitati comerciale, care sunt mare amatori de branduri de lux, chinezul mediu apeleaza rar la credite de consum.

Cum statul a renuntat la sistemul de asigurari sociale relativ recent, chinezii trebuie sa economisieasca serios pentru educaria copiilor, pensie, sau probleme de sanatate.


Dezamagirea poloneza

Bursa din Polonia a atins recent minimul anului 2008, un caz aparte in corul pietelor din ECE care au reusit sa depaseasca valorile din februarie martie si se afla la aproximativ 10% peste acestea. Retragerea investitorilor straini se simte cel mai acut pe aceasta piata, cea mai mare din regiune, investitorii locali- institutionali (fonduri de pensii) sau simpli jucatori individuali- neputand sa asigure o contraparte serioasa la cumparare.

Probabil ca in momentul in care sentimentul investitional va fi mai bun la nivel global, piata din Polonia va fi printre primele care isi va reveni, cu atat mai mult cu cat la nivelul PER-ului mediu, actiunile sunt evaluate doar de 12 ori profitul obtinut de emitenti.