Bursele europene deschid in urcare - 03 August 2009

Luni, 03 August 2009, ora 12:03
689 citiri
Bursele europene deschid in urcare - 03 August 2009

Actiunile europene s-au apreciat in deschiderea sedintei de luni, atentia pietei fiind indreptata asupra bancilor, in contextul in care UBS a reusit sa aplaneze o disputa legata de taxe fara sa plateasca o amenda si dupa publicarea rezultatelor Barclays, relateaza Newsin.

Indicele FTSEurofirst 300 a crescut luni cu 0,4%, la 932,85 puncte.

Indicele a avansat cu peste 44% de la minimul record inregistrat pe 9 martie, in contextul in care investitorii au devenit mai increzatori in posibilitatea redresarii economiei.

Bursa din Londra a deschis sedinta de luni in stagnare, indicele Footsie-100 avansand cu numai 0,02%, 4.607,50 puncte.

La bursa din Paris, indicele CAC 40 a crescut cu 0,03%, la 3.427,45 puncte.

In prima parte a sedintei de luni, indicele Dax, al bursei din Frankfurt, a castigat 0.86%, la 5.378,01 puncte.

La Tokyo, bursa a inchis prima sedinta a saptamanii in scadere usoara, pe o piata care continua sa fie atenta la rezultatele financiare afisate de marile companii.

Datele de la inchidere au aratat ca indicele Nikkei 225 a scazut cu 0,04%, la 10.352,47 puncte, iar indicele Topix a pierdut 0,77%, la 957,56 puncte.

Volumul tranzactiilor a atins un nivel mediu, cu 2,15 miliarde titluri schimbate.

Vineri, indicele Nikkei a inchis sedinta la cel mai ridicat nivel din ultimele 10 luni, sprijinit de optimismul din piete, dupa ce Sony Corp a afisat pierderi sub asteptari.

#actiuni europene, #indici, #investitori , #Actiuni