Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Cele mai profitabile actiuni la BVB in 2012: Ce sfaturi au brokerii

Cele mai profitabile actiuni la BVB in 2012: Ce sfaturi au brokerii


Investitia in actiuni poate genera minim dublul randamentului din dobanda bancara, spun brokerii. Business24 a solicitat mai multor companii de profil informatii cu privire la cele mai profitabil actiuni la BVB, din 2012, dar si estimari pentru urmatoarea perioada. Afla care sunt portofoliile in care merita sa investesti in urmatoarele sase luni.

Au raspuns intrebarilor noastre firmele de brokeraj Tradeville, Interdealer si Primet, prin intermediul analistilor Bogdan Gherghe, Mihai Mindrutiu, respectiv Simion Tihon.

Care au fost cele mai profitabile actiuni de la BVB in ultimele sase luni?



- Tradeville -

Conform datelor stranse pentru cei 43 emitenti locali analizati, cifra de afaceri agregata a crescut cu 13.23% in perioada iulie 2011-iunie 2012 (12 luni), fata de perioada similara anterioara, in timp ce profitul net agregat s-a majorat cu 12.40%. Dintre acestea, 19 si-au imbunatatit marja de profitabilitate.

Societatile care ies in evidenta prin valoarea profitului sunt OMV Petrom, reusind anul trecut sa stabileasca un record din punct de vedere al profitabilitatii si in primele sase luni ale anului a continuat evolutia pozitiva, si societatile de investitii financiare (SIF-uri), Transgaz si Azomures.

- Interdealer -

In ultimele 6 luni cele mai profitabile actiuni au fost Artego Targu Jiu, Carbochim Cluj Napoca, Aerostar Bacau si Electroarges Curtea de Arges. Se poate observa ca trei din aceste actiuni sunt preluate sau in curs de preluare de catre omul de afaceri Catalin Chelu, putandu-se trage concluzia ca momentan doar preluarea unei societati o mai face sa aiba cresteri spectaculoase pe bursa.

- Primet -

De la inceputul anului si pana in prezent, companiile listate la BVB au avut o evolutie corelata la inceput cu asteptarile privind dividendele iar mai apoi cu sentimentul existent pe pietele internationale. Dintre companiile lichide care au perfomat putem aminti: Fondul Proprietatea (FP), OMV Petrom (SNP), SIF Oltenia (SIF5) si SIF Transilvania (SIF3). Pe langa performantele inregistrate de cresterea pretului actiunilor, in unele cazuri si de 50%, nu trebuie sa uitam ca aceste companii au acordat si dividende.

Care vor fi cele mai profitabile actiuni in urmatoarele 6 luni?



- Tradeville -

Pentru a doua parte a anului ne asteptam ca aceleasi societati sa isi mentina profitabilitatea, mentionand ca ne atrag atentia companiile ce au avut o profitabilitate in crestere in ultimii ani, si in prezent au un raport dintre capitalizare si profitabilitate atractiv, cum ar fi Compa Sibiu si Electroarges.

- Interdealer -

In urmatoarele sase luni mizam pe societatile care vor putea acorda dividende peste dobanda bancara, printre acestea remarcam societatile de investitie financiara, Transgaz (TGN)(unde este de vazut pretul la oferta publica), Rompetrol Well Services (PTR), OMV Petrom (SNP) sau chiar Fondul Proprietatea (FP) intr-o eventuala listare la Varsovia

- Primet -

In urmatoarele luni, probabil ca piata autohtona va evolua sub contextul interntational. Pe pietele straine exista acum un puternic sentiment optimist, generat de deciziile BCE si FED prin care cele doua institutii sunt dispuse achizitioneze obligatiuni atat cat va fi necesar.

Multi afirma ca BVB, practic, nu exista. Trebuie sa se teama investitorii de imaginea proasta pe care o are Bursa de la Bucuresti sau exista oportunitati reale de investitii?



- Tradeville -

Bursa este piata in care se intalnesc doua parti importante ale mediului economic, companiile care isi doresc acces la finantare cat mai facila si investitorii in cautare de randament. Din punctul nostru de vedere, potentialii investitori nu trebuie sa priveasca activitatea investionala intr-un mod negativ, dimpotriva, Bursa de Valori Bucuresti ofera acces la multiple variante de a investi, de la titluri de credut, ce au un grad scazut de risc, la actiuni romanesti sau internationale, instrumente financiare derivate sau mai nou, in special pentru cei ce iau primul contact cu bursa, un ETF (un fond deschis listat) ce are ca obiectiv replicarea cat mai precisa a performantei indicelui BET.

- Interdealer -

Atata timp cat pe BVB exista companii profitabile care isi recompenseaza actionarii cu o parte din profit sub forma de dividende, la randamente mai mari chiar decat dobanda bancara, consideram ca exista oportunitati reale de investitii. De asemenea multe actiunili listate pe BVB sunt subevaluate, iar o eventuala preluare a unora dintre ele ar putea genera randamente de exceptie (vezi cazul Azomures Targu Mures (AZO), unde pretul a crescut de 2,6 ori in ultimul an, datorita preluarii societatii).

- Primet -

Desi au mai fost perioade in care lichiditatea bursei a fost undeva la cote de avarie, aspect sesizat si in aceasta vara, chiar si in aceste conditii Bursa este o alternativa pentru depozitele bancare, oferind oportunitati reale.

Care ar fi suma minima pe care un investitor ar trebui s-o ia in considerare atunci cand se hotaraste sa faca o astfel de investitie?



- Tradeville -

Suma minima cu care se poate achizitiona o actiune, o unitate de fond sau un instrument financiar complex poate fi de cativa lei, dar consideram ca pentru construirea unui portofoliu echilibrat suma minima necesara este de 2-3000 de lei.

- Interdealer -

Nu exista o suma minima, orice client este tratat la fel, indiferent de suma investita. Chiar la inceput este recomandat sa nu se investeasca sume mari, pana investitorul intelege cat mai bine mecanismele pietei de capital.

- Primet -

Suma minima este stabilita in functie de produsul de investitii ales. Daca pentru un cont administrat discretionar, suma minima porneste de la 50000 lei, in conditiile unui cont adiminstrat de investitori prin platforma de internet, suma poate cobori pana la 3000 de lei.

In procente, care este rata de profitabilitate a unei investitii la bursa, comparativ cu investitia intr-un proiect imobiliar sau dobanda bancara?



- Tradeville -

Bursa permite accesul la investitii cu graduri de risc si de randament asteptat diferit. Din punct de vedere al unui portofoliu de actiuni, putem mentiona ca investitia in replica indicelui BET a avut un randament anual compus de 11% in ultimii 14 ani, fara a include in calcul incasarea de dividende sau primirea actiunilor gratuite. Exceptand imaginea de ansamblu, trebuie sa luam in calcul ca unui investitor ii este mult mai usor sa investeasca prin bursa, avand acces si la sectorul imobiliar.

- Interdealer -

Consideram ca investitia la bursa ar trebui sa genereze minim dublul randamentului din dobanda bancara, pe parcursul a mai multor ani, altfel nu s-ar justifica gradul de risc mai ridicat al investitiei in actiuni.

- Primet -

Este dificil de spus care este rata de profitabilitate a unei investitii, intrucat aici exista mai multi factori precum perioada, profilul de risc, tipul de cont ales, etc. In situatia conturilor discretionare, obiectivele ar trebui setate pornind de la depasirea dobanzii bancare in conditiile unui profil de risc mediu. Ca atare, un randament net de 15% - 20% pe an este un obiectiv realizabil.

Dar in ceea ce priveste riscurile, unde se situeaza investitiile la bursa?



- Tradeville -

Investitia in actiuni listate are un grad de risc mai ridicat in comparatie cu instrumentele monetare (depozite bancare sau obligatiuni), dar acesta poate fi redus prin diversificare portofoliului si alegerea unei structuri echilibrate de instrumente cu venit fix si actiuni.

- Interdealer -

Bineinteles ca avand ca obiectiv un randament mai mare ca la banca si riscul este mai mare, dar cu o atenta selectie a actiunilor in care se investeste si cu un money management adecvat, se pot reduce substantial aceste riscuri. De exemplu in cadrul raportului saptamanal pe care Departamentul nostru de analiza il intocmeste, avem un portofoliu virtual, in care investim in actiuni de pe BVB, cu precizarea motivului investitiei, a pretului tinta si a pretului stop loss. Din luna octombrie 2009 de cand s-a lansat acest portofoliu virtual, randamentul anual mediu este de circa 33%, cu mult peste investitia intr-un proiect imbobiliar sau dobanda bancar, in conditiile in care indicii bursieri au avut o evolutie laterala.

- Primet -

Legat de riscul investitiilor, aici este o situatie diferita de la investitor la investitor. Sunt active ce pot fi considerate mai riscante sau mai putin riscante, iar in functie de apepitul de risc si de contul ales, poate exista un management al riscurilor.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 3250 ori