Bursele europene deschid saptamana pe rosu

Luni, 07 Iunie 2010, ora 11:36
1258 citiri
Bursele europene deschid saptamana pe rosu

Bursele europene au deschis sedinta de luni cu scaderi puternice, pe fondul scaderilor din Asia, a declaratiilor alarmiste de saptamana trecuta din Ungaria si a deprecierii euro, informeaza Boursorama, precizeaza NewsIn.

Astfel, dupa primele tranzactii, FTSE-100, principalul indice al bursei din Londra, scadea cu 1,5%, la 5.050,57 puncte, indicele DAX, al bursei din Frankfurt, pierdea 1,1%, la 5.875,39 puncte, iar indicele parizian CAC 40 a inceput sedinta cu o scadere de 1,7%, la 3.395,85 puncte, pe fondul scaderilor de pe bursele americane si asiatice.

Pietele europene au inregistrat pierderi puternice luni
, pe fondul declaratiilor de saptamana trecuta ale autoritatilor din Ungaria, care au vorbit despre "situatia foarte grava" a economiei tarii si a datelor sub asteptari despre angajarile din Statele Unite.

Din aceleasi motive, euro a continuat sa se deprecieze luni, pana la cel mai scazut nivel al ultimilor patru ani, informeaza Boursorama.

Reuniti la Busan (Coreea de Sud) vineri si sambata, ministrii de finante si conducatorii bancilor centrale din tarile dezvoltate si emergente (G20) s-au felicitat reciproc pentru rolul purtat in revenirea economica a tarilor, care a fost "mai rapida decat se prevazuse", dar nu au discutat problema deprecierii euro, potrivit declaratiilor facute de ministrul britanic de Finante.

In Japonia, bursa a incheiat sedinta de luni in scadere puternica, pe fondul aprecierii yenului si a ingrijorarilor legate de situatia economica a statelor din Europa.

Potrivit datelor de la inchidere, indicele Nikkei 225 a scazut cu 3,84%, la 9.520,80 puncte, cel mai scazut nivel al ultimelor sase luni.

Indicele extins Topix a pierdut 3,48%, ajungand la 859,21 puncte.

Pietele americane au incheiat sedinta de vineri in scadere, pe fondul temerilor legate de situatia statelor europene si a dezamagirii investitorilor dupa publicarea rapoartelor despre angajari.

Indicele Dow Jones a scazut cu 3,15%, la 9.931,97 puncte, sub pragul psihologic de 10.000 puncte, indicele Nasdaq, dominat de titluri tehnologice a pierdut 3,64%, pana la 2.219,17 puncte, iar indicele mai extins S&P 500 a scazut cu 3,44%, la 1.064,88 puncte.

#burse, #europene, #indici, #actiuni, #cotatii , #Cotatii