CNVM precizeaza ca delistarea Automobile Craiova poate fi facuta doar dupa aprobarea AVAS

Miercuri, 04 Noiembrie 2009, ora 18:19
2595 citiri
CNVM precizeaza ca delistarea Automobile Craiova poate fi facuta doar dupa aprobarea AVAS

Ford Motor Company, actionarul majoritar al Automobile Craiova (AUCS), va putea delista compania doar dupa ce va obtine o confirmare de la AVAS, potrivit careia operatiunea nu incalca prevederile legii privatizarii, arata Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM), relateaza NewsIn.

"In vederea aprobarii anuntului cu privire la retragerea actionarilor Automobile Craiova, ofertantul Ford Motor Company va transmite la CNVM confirmarea expresa a AVAS cu privire la faptul ca initierea, in acest moment a procedurii, nu sunt incalcate prevederile Legii 36/2008, privind unele masuri pentru privatizarea Automobile Craiova", se arata intr-o ordonanta publicata miercuri de CNVM.

In prima jumatate a lunii august, Ford si-a majorat participatia la Automobile Craiova (AUCS) pana la 97%, in urma ofertei publice de preluare in care a reusit sa cumpere doar 0,33% din capitalul constructorului de automobile, pentru care a platit 1,11 milioane lei. Oferta de preluare a Automobile Craiova (AUCS) s-a derulat in perioada 22 iulie - 11 august si vizeaza delistarea companiei.

Potrivit legii pietei de capital, actionarul majoritar al unei companii poate cere retragerea actionarilor minoritari, daca a ajuns la o detinere de peste 95%, totodata fiind obligata sa le ofere acestora un pret echitabil. Automobile Craiova are un capital social de 39,78 milioane lei, divizat in 18,94 milioane de titluri, cu valoarea nominala de 2,10 lei.

Titlurile Automobile Craiova se tranzactioneaza la categoria de baza a pietei Rasdaq, la sectiunea XMBS, sub simbolul AUCS. Compania are o capitalizare de 305 milioane lei (70,9 milioane euro), conform ultimei cotatii de 16,10 lei, stabilita la inchiderea sedintei bursiere de marti. 

#avas, #capitalizare, #cnvm, #companie , #Cotatii